Magazin

Băieții deștepți au dat lovitura – Milioane de euro fără licitație, date de ciclonul inventat – Se cere demisia ministrului Mediului

Ministrul Mediului a reușit performanța de a speria o țară întreagă cu un ciclon inventat, căruia i-a dat chiar și un nume, doar pentru a justifica cheltuirea unor milioane de euro fără licitație. În loc să protejeze mediul, acesta se folosește de scenarii apocaliptice fictive pentru a împărți banii publici firmelor de casă, sub pretextul unor măsuri de urgență.

Această manevră nu este altceva decât o combinație marca PSD-PNL, care demonstrează cât de departe sunt guvernanții de adevăratele nevoi ale cetățenilor. Într-o țară unde dezastrele naturale devin doar povești de acoperire pentru afaceri dubioase, demisia ministrului ar trebui să fie imediată și inevitabilă.

După ce autoritățile au emis mai multe avertizări de vreme severă, în județele Galați și Vrancea fiind chiar evacuate peste 5000 de persoane, Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a explicat de ce a existat această mobilizare.

”Noi am mers după un scenariu care este scenariul cel mai grav care ni s-a dat de către specialiști, care însemna că norii care erau urmau să se golească tot asupra zonelor respective. Pentru asta s-a dat și cod roșu. Deci noi, la acest moment neîntâmplându-s  scenariul cel mai grav, clar că lucrurile sunt mai bune decât ne-am așteptat” a spus  Arafat.

Și ministrul Mediului a reacționat pe tema codurilor portocalii și roșii de ieri.

„Prognoza meteo a fost una care, cel puțin într-o primă fază, părea mai gravă decât ceea ce s-a întâmplat în realitate. Din datele pe care le-am primit în această dimineață, am văzut că nu au fost depășite acele valori maxime. Alternativă ar fi fost să ne confruntăm cu o situație mai gravă, lucru care ne-ar fi pus în dificultate și în acest episod”” a declarat ministrul Mediului, Mircea Fechet.

El a precizat că nu are importanță dacă a fost vorba de un ciclon sau nu.

„În spațiul public o discuție întreagă și dacă a fost ciclon sau nu, iar acest subiect e mai puțin important.  Putem spune că am trecut cu bine acest ciclon. că nu s-au confirmat cele mai negre bănuieli ale meteorologilor” a spus Fechet.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button