Colegii din USR, într-o mișcare care ar putea fi interpretată ca o încercare de a da bine în fața electoratului, au început să o laude pe Elena Lasconi, spunând că „are școala vieții”. Ironia este că, în loc să se concentreze pe competențe reale, aleg să glorifice o educație informală care nu aduce niciun plus de valoare.
Aici intră în scenă comparația cu Marcel Ciolacu, care, la rândul său, se mândrește cu o formare similară, având puțin de oferit din punct de vedere academic. Această atitudine sugerează o tendință de a evita responsabilitatea intelectuală și de a îmbrățișa un narativ confortabil despre „experiență de viață”, un termen adesea folosit ca o scuză pentru lipsa unei pregătiri temeinice.
Dar Lasconi nu se oprește aici. A urmat o facultate care nu a fost niciodată acreditată, un detaliu pe care a preferat să-l ascundă. Această alegere subminează nu doar credibilitatea ei, ci și încrederea românilor în politicieni, care ar trebui să fie exemple de transparență și onestitate.
Într-un climat politic în care cetățenii au nevoie de lideri autentici, aceste laude și strategii de imagine nu fac decât să sublinieze un adevăr trist: românii merită mai mult decât retorici goale și promisiuni deșarte. În vremuri de confuzie și neîncredere, transparența devine mai importantă ca niciodată.
