Internațional

Europarlamentarii AUR vor vota împotriva Ursulei von der Leyen: „Ne apărăm economiile, ne apărăm cetățenii!”

Săptămâna aceasta are loc, la Strasbourg, prima sesiune plenară a Parlamentului European de după alegerile europene din 9 iunie, în cadrul căreia eurodeputaţii se vor pronunţa prin vot asupra celui de-al doilea mandat al Ursulei von der Leyen la preşedinţia Comisiei Europene.

AUR va vota împotriva Ursulei von der Leyen pentru încă un mandat de preşedinte al Comisiei. Aceasta ne promovează de când e în fruntea Comisiei Europene aşa numitul pact verde – Green Deal, prin care ne-a obligat să închidem termocentralele, să închidem minele. Nu aşa se poate conduce Europa. Europarlamentarii PSD – PNL – USR au tăcut și ridicat mâna aprobator la toate politicile de distrugere a economiei naționale.

De ajuns! Mesajul nostru, al AUR, şi al tuturor conservatorilor va fi unul clar: uniţi, ne apărăm economiile, ne apărăm cetățenii!

Delegațiile Poloniei, României și Franței care au aderat la grupul conservatorilor europeni (ECR), au anunțat că la votul programat pentru 18 iulie în sesiunea plenară a Parlamentul UE se vor exprima împotriva unui nou mandat al Ursulei von der Leyen la conducerea Comisiei Europene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button