Iohannis se pregătește de un nou turneu în străinătate. Iohannis ar urma să plece în această primăvară într-un turneu în Asia, pentru două săptămâni. Un nou turneu diplomatic în această primăvară în Oman, Vietnam și Coreea de Sud.
Vestea vine în contextul în care în aceste zile, la începutul săptămânii, premierul din Vietnam a avut o vizită oficială în țara noastră, unde s-a întâlnit atât cu premierul României, cât și cu președintele Klaus Iohannis.
Astfel, în urma unei invitații, Klaus Iohannis ar urma să facă o vizită în spațiul asiatic timp de două săptămâni. Deși nu se cunoaște încă data exactă a acestor deplasări, se presupune că acestea vor avea loc în luna aprilie, alături de soția sa, Carmen Iohannis.
Anul trecut, președintele a petrecut peste 63 de zile în deplasări externe. Klaus Iohannis a cheltuit dublu faţă de 2022 pe vizite oficiale, 41 de milioane de lei – bani pentru deplasările externe făcute anul trecut.
Ce țări a vizitat Klaus Iohannis:
– America Latină, 18-25 aprilie – trei țări: Brazilia, Chile şi Argentina
– Africa: Kenya, Tanzania, Capul Verde şi Senegal, între 14 și 23 noiembrie
– Japonia – 6-8 martie – vizită oficială
– Singapore -10 martie – vizită de stat
– Emiratele Arabe Unite (18-21 martie – vizită oficială şi 2-4 decembrie)
– Portugalia – 7-9 octombrie – vizită de stat
– Azerbaidjan, Polonia, Lituania, Ungaria, Spania, Islanda, Slovacia, Regatul Ţărilor de Jos.