Fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, pune sub semnul întrebării ancheta DNA privind dosarul Vaccinurilor. Acesta susține că ”securiștii se răzbună” din cauză că ministrul Vlad Voiculescu s-ar fi opus, într-o ședință de guvern, înființării centrelor speciale de vaccinare pentru Armată.
Iată ce a spus Cristian Ghinea: „Şi ce are DNA cu asta? Unde e corupția? Deciziile de oportunitare nu sunt despre furt. Trăim un moment abject. Securiştii se răzbună. DNA ar trebui să facă lumină în povestea cu centrele speciale dacă ar urmări interesul public.”
Procurorii DNA au cerut ridicarea imunității fostului premier Florin Cîțu și a foștilor miniștri ai Sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă în dosarul legat de achiziția vaccinurilor anti-Covid.
Procurorii susțin că ”persoane din Guvernul României” ar fi contractat în perioada ianuarie – mai 2021 un număr mult mai mare de doze de vaccin (Pfizer și Moderna), în condițiile în care numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat de statul român Comisiei Europene era de 10,7 milioane.
Procurorii susțin că cei trei membri ai guvernului au cumpărat 52 de milioane de vaccinuri de care nu ar fi fost nevoie, în valoare de peste un miliard de euro, deși înainte de 1 ianuarie 2021 fuseseră contractate deja 37 de milioane de doze de vaccin.