Magazin

Avocatul lui Mario Iorgulescu are tupeu: „Victima era de 10 ori mai drogată. Mario nu a fost vinovat de accident”

Avocatul Virgil Boglea a spus la finalul procesului care se derulează la Curtea de Apel București că accidentul nici nu s-a produs din vina lui Mario Iorgulescu.

La Curtea de Apel București s-a încheiat procesul în care a fost judecat Mario Iorgulescu, fiul președintelui LPF Gino Iorgulescu, condamnat în primă instanță la 15,8 ani de închisoare în urma accidentului provocat în septembrie 2019.

Verdictul Curții de Apel se va da pe 11 octombrie, dar la ultima înfățișare avocații au contestat acreditarea Spitalului Elias pentru prelevarea probelor de sânge și au cerut schimbarea încadrării din omor în ucidere din culpă.

Gino Iorgulescu a spus la ieșirea de la proces că „fiul meu nu s-a drogat. Cine spune asta minte”.

La rândul său, Virgil Boglea, unul dintre avocații lui Mario Iorgulescu, susține că victima a fost persoana drogată în seara de 7 septembrie 2019. 

Victima era de 10 ori mai drogată decât Mario. Era în Audi, nu în Dacia. S-au spus multe neadevăruri. Mario a fost linșat mediatic. Mario nu a fost vinovat nici măcar de accident. Ceea ce s-a prezentat în acest caz a fost în fapt un linșaj mediatic. Nu este oarecum necorespunzător adevărului, ci întru totul necorespunzător adevărului.

Mario nu era drogat!Procurorii și judecătorii știau și asta e grav din perspectiva sistemului de justiție. O persoană poate fi considerată drogată, dacă analizele de sânge ar evidenția asta. Există o expertiză extrajudiciară efectuată de un fost doctor la INML, specializat în rapoarte toxicologice, care după ce a studiat raportul a spus că tot ceea ce au relatat procurorii și judecătoarea de pe fond este nereal.

Lui Mario Iorgulescu, acea cantitate de substanță i s-ar fi găsit numai în urină, nu și în sânge! Au fost prelevate și probe din sânge, dar s-au găsit numai în urină! Nu se putea găsi numai în urină decât dacă proba ar fi fost contaminată. 

Avocatul mai spune că prelevarea probelor s-a făcut nelegal,

Instituția nu avea autorizare să facă prelevarea probelor, Mario era în pragul morții și nu-și putea da consimțământul și nici polițist nu era acolo. La alcool, pe cale de consecință, aceeași situație. Nici nu avea cum să aibă o alcoolemie cum au spus în raport. A mâncat înainte de a pleca la drum și nu se poate stabili decât în faza de excreție, nu absorbție. În plus era coerent când a vorbit la telefon înainte cu puțin timp de accident. Lumea poate nu știe nici cum s-a produs accidentul. Mario, din instinct a tras spre stânga, iar pe mijlocul drumului era un scuar nesemnalizat, iar din acel scuar a fost aruncat pe sens opus. Practic, nici nu a fost vina lui în producerea accidentului. Sunt camere de vederi care au înregistrat tot”, a concluzionat Boglea. 

Mario Iorgulescu se află internat într-o clinică privată din Italia, după ce părinţii săi l-au scos  din ţară cu un avion privat, imediat după accident.

Fiul preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal nu a fost audiat de către procurori sau magistraţi în timpul urmăririi penale sau desfăşurării procesului în instanţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button