Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii, susține că se lucrează intens la noua Lege a pensiilor din sistemul public, astfel încât aceasta să întrunească atât exigențele CCR, cât și pe cele ale Comisiei Europene.
Iată ce a declarat aceasta, după ce a fost întrebată despre creșterea punctului de pensie: „O asemenea decizie se ia în cadrul Coaliției. Din câte știu, până în momentul de față nu s-a discutat niciodată despre o nouă creștere a punctului de pensie din această toamnă. Discuțiile au vizat doar elaborarea de noi legi ale pensiilor de serviciu și din sistemul public.”