Economie

Românii au fost abandonați – Scumpiri uriașe ale polițelor RCA – Guvernul Ciucă nu are soluții

Tarifele de referinţă RCA 2023, valabile pentru următoarele șase luni, aduc scumpiri pentru toate categoriile de vârstă și pentru toate motorizările. Guvernarea lui Ciolacu şi Ciucă duce la explozia tuturor preţurilor, inclusiv a poliţelor RCA. Baronii dun fruntea ASF ar trebui să explice românilor de ce se întâmplă acest lucru şi ce au făcut pentru a preîntâmpina situaţia, având în vedere că sunt plătiți regește.

Ministrul Finanțelor dă vina pe concurența slabă. Adrian Câciu, a declarat, despre majorarea poliţelor RCA, că avem nevoie de mai multe companii de asigurări pe această piaţă, astfel încât competiţia dintre ele să ducă la scăderea preţurilor.

Noile tarife anunțate acum de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) nu coboară sub 1.000 de lei, după ce în urmă cu şase luni tarifele de referinţă aveau opt categorii cu un nivel de preț sub 900 lei pentru o poliţă RCA pe un an, potrivit Mediafax.

Cel mai mic tarif de referinţă de 1.006 lei este prevăzut la categoria de vârstă 51-60 de ani pentru un autoturism cu o capacitate cilindrică de sub 1.200 cmc.

Cel mai mult vor plăti șoferii sub 30 de ani care dețin mașini cu capacitatea cilindrică de peste 2.500 cmc, care pot avea o poliță RCA de peste 4.700 de lei.

Tarifele de referință RCA 2023 pentru mașini electrice:

2.742 lei – șoferii cu vârsta sub 30 de ani
1.643 lei – șoferii cu vârsta de 31-40 de ani
1.509 lei – șoferii cu vârsta de 41-50 de ani
1.397 lei – șoferii cu vârsta de 51-60 de ani
1.440 lei – șoferii cu vârsta de peste 60 de ani

Cât au încasat primii 3 jucători din asigurări


Sunt scumpiri de peste 35% la tarifele de referință RCA pentru 7 milioane de mașini, în condițiile în care în ultimul trimestru al anului 2022 trei mari jucători de pe piața asigurărilor au încasat împreună 2,5 miliarde de lei, adică jumătate de miliard de euro, din asigurările încheiate de români. Este o sumă-record, nemiîntâlnită până acum, iar cea mai mare parte din această valoare este reprezentată de RCA, scrie Libertatea.

Firmele de asigurări cu cele mai mari încasări în ultimul trimestru din 2022:

Euroins – 872.807.000 de lei.
Allianz Țiriac – 846.402.000 de lei
Groupama – 809.988.000 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button