Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, îi cere ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, să-l demită pe managerul spitalului din Corabia, precum și pe șeful DSP Olt.
Rareș Bogdan îi solicită lui Vlad Voiculescu să procedeze la fel ca în cazurile unor alți miniștri pe care i-a înlocuit peste noapte.
„Vlad, amândoi am intrat în politică pentru a schimba lucrurile în bine în țara asta. Și eu, și tu, aveam o carieră de succes, fiecare în domeniul său și am decis să încercam să contribuim la schimbarea în bine a acestei țări pe care o iubim. Și am intrat și pentru ca scene ca acestea să nu mai existe!
Ești obligat să acționezi urgent și sa îl demiți pe managerul spitalului din Corabia, pe Șeful DSP Olt și să faci tot ce se poate pentru a scoate definitiv din sistemul de sănătate așa-zisul “cadru medical” care apare în imagini. Știu că poți să o faci și sper să o faci. Sunt convins de asta, mai ales pentru că, în alte cazuri, fără nicio analiză, au fost schimbați manageri, unii chiar foarte performanți, de unități spitalicești… fiind înlocuiți peste noapte… tot în mandatul tău, dragă Vlad.
Dacă vei face Comitete și Comisii pe cazul “Corabia”, subiectul se va uita și ticăloșii vor scăpa, la fel ca alții. Hai să încercam să nu ne batem joc de încrederea oamenilor care și-au pus speranțele în noi. Au fost dezamăgiți suficient până acum, inclusiv de oameni din partidele noastre, din păcate, nu cred că este cazul să continuăm și să dovedim că diferența între “vechii” și “noii” este doar de vârstă și de ani petrecuți în troaca politicii dâmbovițene…
(Încă) cu încredere că nu chiar toți politicienii sunt la fel,
Rareș
P.S. Imaginile sunt cea mai bună analiză și cea mai buna “Comisie”. Acționează.”, este mesajul lui Rareș Bogdan.
Reacția lui Rareș Bogdan vine în contextul imaginilor apărute în spațiul public, cu un bătrân care stă genunchi pe holurile unui spital, neputând să se ridice și care au fost filmate şi postate pe Facebook, cea care le-a realizat susţinând că totul s-a întâmplat la spitalul orăşenesc din Corabia.
În imaginile postate se vede cum cadre medicale care asistă la ce i se întâmplă bătrânului îi cer acestuia să se ridice singur pe scaun şi îl ghidează, fără a-l ajuta, deşi, în mod evident, vârstnicul, care spune că a suferit un accident vascular, abia se poate mişca.