Politică

Ciucă susține că Bruxelles dictează în România: „Așteptăm de la UE măsuri privitoare la piața energetică”

Premierul Nicolae Ciucă a explicat că România nu poate lua o serie de măsuri privitoare la piața energetică și nici privitor la ajutorul pentru plata facturilor, asta pentru că așteaptă măsurile adoptate la nivelul Uniunii Europene.

Ciucă a precizat că România beneficiază de ajutor din bani europeni, tocmai de aceea nu poate adopta măsuri care să nu fie în concordanță cu cele ale Uniunii Europene.

”Fac un apel să ne permiteți să finalizăm toate calculele și toate discuțiile pe care le avem. Am avut întâlniri cu producătorii, cu furnizorii. Dorim să aflăm perspectiva fiecăruia pentru a nu afecta și mai mult piața de energie (…) Putem să vedem că sunt o serie întreagă de țări care au venit cu măsuri la care noi ne-am gândit înainte de a intra în analiză la nivelul UE. De cealaltă parte ne dorim ca toate măsurile noastre să fie aliniate cu cele luate la nivelul UE pentru că suntem beneficiari ai fondurilor europene. Ca atare, nu putem să luăm decizii până nu le avem agreate la nivelul UE și integrate în propriul nostru set de măsuri”, a spus Nicolae Ciucă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button