Congresmeni din aripa stângă a Partidului Democrat i-au cerut luni preşedintelui Joe Biden, care a delocat miliarde de dolari în ajutor militar Ucrainei în faţa invaziei ruse, să sporească eforturile diplomatice şi să angajeze negocieri directe cu Moscova, având ca obiectiv încheierea rapidă a războiului.
„Vă îndemnăm să însoţiţi sprijinul economic şi militar pe care Statele Unite l-au oferit Ucrainei cu un impuls diplomatic proactiv şi să vă dublaţi eforturile pentru a căuta un cadru realist pentru o încetare a focului”, au spus aleşii în scrisoarea lor, arătând clar că sunt împotriva invaziei „ilegale şi scandaloase” a Ucrainei şi că orice soluţie ar urma, să fie aprobată de Kiev.
„Dar, în calitate de parlamentari responsabili pentru modul în care zeci de miliarde de dolari ai contribuabililor americani sunt cheltuiţi în asistenţă militară în conflict, credem că o astfel de implicare în acest război creează, de asemenea, responsabilitatea Statelor Unite de a explora în mod serios toate căile posibile”, au adăugat ei.
Printre aceştia se numără Alexandria Ocasio-Cortez, Ilhan Omar şi Pramila Jayapal, figuri ale aripii progresiste a partidului.
Aleşii i-au cerut preşedintelui Biden „să desfăşoare eforturi diplomatice viguroase în sprijinul unei reglementări negociate şi încetării focului, să se angajeze în discuţii directe cu Rusia şi să exploreze perspectivele unui nou acord de securitate european acceptabil pentru toate părţile”.