Fostul preşedinte al Republicii Moldova, socialistul Igor Dodon, a acuzat Occidentul, în special SUA, de pregătirea unui „Maidan” în Republica Moldova, după alegerile prezidenţiale, şi a afirmat – într-un interviu pentru agenţia TASS, cu ocazia vizitei sale recente la Moscova – că a pierdut scrutinul deoarece puterile occidentale ”s-au străduit foarte mult” şi au lucrat foarte intens în favoarea Maiei Sandu, transmite luni Deschide.md.
„Eu cred că Occidentul îi va da nota de plată noului preşedinte. O să vedem în ce va consta aceasta. Ei neapărat vor cere achitarea notei de plată şi mi se pare foarte periculos pentru Moldova, deoarece poziţia Occidentului, în principal a SUA, va presupune provocarea unui alt conflict, care să atragă în el şi Rusia”, a susţinut Dodon.
După alegerile prezidenţiale, Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM) nu a chemat oamenii în stradă, pentru că acesta era scenariul americanilor şi nu au vrut „să le facă jocul”, a mai spus Dodon.
„Toţi înţelegeau că oponentul meu politic la alegeri a fost un candidat pro-american. Şi noi ştim cu exactitate ce pregăteau ei. Este vorba de aşa-zisul Maidan” (protestele pro-europene din Ucraina numite şi EuroMaidan – n.r.), a menţionat Dodon.
Fostul preşedinte al Republicii Moldova a mai susţinut că, prin intermediul Maiei Sandu, Occidentul încearcă să destabilizeze situaţia în regiune.