Internațional

Unde-i ordin, cu plăcere! România susţine interzicerea turiștilor ruși în UE – Germania și Franța resping o asemenea propunere

Se vede atunci când politica externă a unui stat funcționează și nu este influențată de interese străine. România, prin politicienii ei, s-a angajat în fața Comisiei Europene să accepte toate propunerile împotriva Rusiei, fără să se gândească la consecințe.

Germania şi Franţa au respins într-un document comun de poziţie propunerea unor ţări membre de a interzice intrarea în Uniunea Europeană (UE) pentru toţi cetăţenii ruşi.

De asemenea, atenţionează documentul germano-francez, o interdicţie generală ar putea duce la amplificarea sentimentului naţionalist şi antieuropean în Rusia, unde cetăţenii tind să se alinieze în spatele liderilor lor politici atunci când se simt atacaţi sau victimizaţi de ceea ce sunt considerate acolo forţe externe rusofobe.

România susţine suspendarea Acordului UE-Rusia privind facilitarea acordării vizelor, dar și interzicerea turiștilor ruși în UE, a anunțat luni Ministerul Afacerilor Externe. Cele două teme vor fi discutate la  reuniunea informală a miniştrilor Afacerilor Externe din statele membre ale UE care va avea loc la Praga, în cadrul Preşedinţiei cehe a Consiliului Uniunii Europene, potrivit unui comunicat MAE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button