Deputatul AUR, Silviu Titus Păunescu, comentează conferința de presă susținută de președintele Klaus Iohannis pe care îl acuză că e rupt de realitatea românească și suferințele prin care trec românii în contextul crizei economice.
Am urmărit, ieri conferința de presă a președintelui României. Un personaj bronzat – și nu de la muncile agricole – zâmbitor și total rupt de adevăratele probleme ale țării, președintele a ales, probabil într-un moment de plictiseală, să vorbească și să dea un interviu.
Interviu din care n-am aflat nimic, în afara faptului că războiul e de vină pentru tot ce nu merge bine în țara asta: inflație, prețuri mari, salarii mici, șomaj, creșterile de taxe și impozite, ba chiar și pentru căldura de afară!
A, și că, în ceea ce privește ”România educată”, plagiatul dl-ui gral. Ciucă, nu se pune…
Altfel, vicepremierul Kelemen Hunor susţine și el că efortul bugetar pentru compensarea cu 50 de bani a preţurilor la carburant este de un miliard de lei pentru trei luni, atenționând didactic că nu este clar dacă bugetul de stat poate suporta o perioadă mai lungă compensarea.
Desigur, bugetul de stat poate suporta salariul directorului RomGaz, spre exemplu, salariu care, chiar dacă este plătit din banii noștri, e trecut la secret.
Dar, cumva, presa l-a aflat: ”Remunerația directorului general Ion Sterian este formată dintr-o remunerație fixă, în valoare de 364.478 lei net, și o remunerație variabilă, în valoare de 1.286.101 lei net.”. Calculați voi cât vine asta în euro.”, a declarat deputatul AUR.
Titus Păunescu: România se împrumută cu 1000 de euro pe secundă, iar 2 milioane de români lucrează pe salariu minim de 1524 de lei lunar
„Între timp, România se împrumută cu 1000 de euro pe secundă, 2 milioane de români lucrează pe salariu minim de 1524 de lei lunar, iar pensionarii sunt, deja, la limita supraviețuirii!
Asta este realitatea domnule Iohannis!
Iar dacă vreți să aveți bani la bugetul de stat, eliminați toate sinecurile plătite cu mii de euro pe lună, toate angajările de partid, pensiile speciale, cumulul pensiei cu salariul, confiscați toate averile ilicite, eliminați subvențiile pentru partidele politice și o să vedeți că vor începe să apară și bani la bugetul de stat, domnilor Hunor și Iohannis!”, a mais spus Titus Păunescu.