ActualitateOpinii

Cum a ajuns R. Moldova printre cele mai sărace state ale lumii, cu societate divizată

Doar demontarea moldovenismului antiromânesc ar deschide drumul spre „deșteptarea” Republicii Moldova și integrarea ei definitivă și ireversibilă în cadrul României europene. Declarația a fost făcută de jurnalistul Alecu Reniță, deputat în Primul Parlament de la Chișinău.

În perioada de ocupație sovietică, moldovenismul, fabricat în laboratoarele staliniste și cominterniste, constituia un mijloc camuflat de a desprinde în mod accelerat peste trei milioane de români de la blocul unitar românesc, de la cultura și spiritualitatea românească și de a-i îmbrăca într-o haină locală, cu denumire geografică de moldoveni. Condiția de bază a fost ruperea totală de România și de românism, precum și îmbrățișarea necondiționată a moldovenismului de tip stalinist, adică moldovenism antiromânesc”, a subliniat Alecu Reniță.

Potrivit lui Reniță,  frâna principală în democratizarea şi modernizarea R. Moldova o reprezintă Federaţia Rusă, care alimentează şi utilizează moldovenismul, sub toate formele antiromâneşti, ca instrument de bază în formarea, la Chişinău, a conducerilor servile Kremlinului.

În opinia lui, noua formulă ideologică – națiunea civică moldovenească, este o păcăleală uriașă, o nouă capcană care li se întinde moldovenilor, întrucât acestora „li se propune pașnic să se transforme în altă „specie”, mai evoluată, mai modernă, polietnică”.

În altă ordine de idei, fostul parlamentar a accentuat că nici Europa, nici România nu au înțeles ce reprezintă cu adevărat moștenirea rusească și sovietică lăsată în Republica Moldova.

Dacă doriți să susțineți acest proiect media independent acum o puteți face. Apăsați aici.

Back to top button