Sorin Grindeanu este în scripte ministrul Transporturilor și Infrastructurii, dar, în realitate, ministerul este condus de un controversat secretar de stat care susține că este omul de încredere al liderilor PSD.
Printre primele numiri ale cabinetului Ciucă s-a aflat și cea a lui Bogdan Mîndrescu în funcția de secretar de stat la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii. De fapt, este o revenire a acestuia în Palatul CFR întrucât el mai fusese șef de cabinet la un ministru al Transporturilor din era Dragnea.
Tot atunci, el a aterizat în Consiliul de Administrație de la Registrul Auto Român (RAR), dar și la conducerea Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB), de unde a demisionat când a aflat că ”performanțele” sale manageriale sunt scanate de DNA. Însă, prin intrarea PSD la guvernare, Mîndrescu a ajuns pe cai mari în Ministerul Transporturilor, susținând că el este ”artizanul” programului de guvernare pe transporturi.
Ca atare, nici nu intrase bine Grindeanu în Palatul CFR că deja Mîndrescu dirija totul în minister, mai ales numirile în consiliile de administrație, dar și schimbările cum a fost de exemplu la RAR. Dar, cum cine împarte, parte-și face, Mîndrescu a aterizat în bordul administrativ de la RAR, dar și de la Autoritatea Aeronautică Civilă Română.
Numai că aceste numiri în bordurile administrative ale entităților de sub tutela Ministerului Transporturilor au intrat în vizorul Agenției Naționale de Integritate (ANI).
”ANI va efectua evaluarea respectării regimului juridic al incompatibilităților de către domnul MÎNDRESCU Bogdan Stelian, în conformitate cu prevederile art. 11 din același act normativ „Activitatea de evaluare a declaraţiei de avere, a datelor şi a informaţiilor privind averea existentă, precum şi a modificărilor patrimoniale intervenite existente în perioada exercitării funcţiilor ori demnităţilor publice, precum şi cea de evaluare a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor se efectuează atât pe durata exercitării funcţiilor ori demnităţilor publice, cât şi în decursul a 3 ani după încetarea acestora”, a precizat ANI pentru PUTEREA în urmă cu două luni.
Totodată, ANI ne-a mai comunicat că ”după finalizarea evaluării, rezultatul vă va fi comunicat”. Deocamdată, ANI nu ne-a comunicat rezultatul verificărilor, dar poate totuși va scana și perioada când a fost șef de cabinet al ministrului Transporturilor și, ulterior, director general CNAB.
Tăcerea suspectă a șefului ORNISS
La sfârșitul lunii martie 2022, PUTEREA a solicitat directorului general al Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS), Marius Petrescu, să precizeze dacă Bogdan Mîndrescu deține ”autorizaţie de acces la informaţii clasificate și ce instituție a solicitat autorizație de acces la informații clasificate pentru acesta”.
A trecut termenul legal de 30 de zile, dar ORNISS n-a răspuns la solicitarea noastră, fapt pentru care am revenit cu solicitare. Dar, din nou nu am primit răspuns din partea dircetorul general Marius Petrescu. De ce oare? Însă, și tăcerea șefului ORNISS poate fi un răspuns!
Asta-i ursuletul Budencei? Stie ea mai multe, dar nu vrea sa verse. Dupa cum intra cașcavalul.