Nepotul fostului preşedinte american John Fitzgerald Kennedy, Maxwell Kennedy, spune într-un interviu pentru Adevărul că Ucraina trebuie ajutată să respingă trupele ruse dacă Occidentul nu vrea ca soldații Kremlinului să intre și în alte țări.
„Legat de războiul din Ucraina, Vladimir Putin a crezut că are o armată invincibilă, iar un grup redus de luptători învinge această armată şi o duce la peste 100 de kilometri de Kiev. Cine ar fi crezut asta? E incredibil, impresionant şi minunat. Zelenski e un erou pentru americani şi toată lumea vrea să îl susţinem în toate felurile posibile. Este de apreciat şi susţinerea impresionantă pe care România o dă Ucrainei”, a spus nepotul lui JFK.
„Cred că acum SUA au capacitatea de a ajuta Ucraina, iar dacă nu o vor ajuta, Putin nu se va opri doar în Ucraina. Republica Moldova are o poziţie riscantă în zonă. Iar dacă ruşii intră în Republica Moldova, ar putea fi riscuri şi pentru România şi Polonia”, a adăugat acesta.