Actualitate

Motivarea ÎCCJ: Cumnatul lui Mircea Geoană, condamnat la 7 ani de închisoare cu executare

Instanța supremă arată în motivarea deciziei prin care l-au condamnat pe fostul ministru al Finanțelor, Sebastian Vlădescu, la opt ani și șase luni de închisoare cu executare și pe cumnatul lui Mircea Geoană, Ionuț Costea, la șapte ani de închisoare cu executare, acesta din urmă a folosit ani de zile o limuzină jeep Porche Cayenne cumpărată cu banii proveniți de la societatea austriacă Swietelski.

Președintele Ungariei, discurs sfidător în Ardeal la adresa Bucureștiului.

În motivarea foileton prin care magistrații ICCJ explică în detalii fine cum au dovedit anchetatorii DNA prezența mașinii în familia cumnatului lui Mircea Geoană și probele efective care dovedesc că aceasta era folosită de Ionuț și Alina Costea.

Citește și despre cum Marius Lulea, vicepreședinte AUR, acuză Ungaria de acțiuni iredentiste în Ardeal.

Povestea mașinii de lux

„Astfel, la data de 28.02.2012 a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare între SC Dom Leasing SRL și ConCura Leasing GmbH pentru achiziția unui autoturism Porsche Cayenne diesel, producție 02.2012, la prețul net de 77.675.63 euro.

Noi vă spunem: Fără un nou 1989 nu ajungem la capăt. Românii fug 

Achiziția s-a realizat cu fonduri provenind de la Boștină and Associates GmbH Austria – în acest sens, între SC Dom Leasing SRL și Boștină and Associates GmbH Austria s-a încheiat un contract de împrumut, în baza căruia prima societate a primit suma de 80.400 de euro la data de 19.12.2011.

Motivarea ÎCCJ: Cumnatul lui Mircea Geoană, condamnat la 7 ani 

După achiziție autoturismul a fost utilizat de Costea Alina, soția inculpatului Costea Mircea lonuț.

Tranzacția a fost realizată la solicitarea inculpatului Costea Mircea-lonuț, care este văr cu administratorul SC Dom Leasing SRL.

Păstrarea UDMR la guvernare devine un risc de securitate naţională

La data de 19.03.2013, SC Dom Leasing SRL a emis factura proformă … către Boștină și Asociații SPRL, în valoare de 105.013,12 euro, pentru vânzarea autoturismului marca Porsche Cayenne, iar la data de 27.03.2013 a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare prin care autoturismul era vândut societății de avocatură Boștină și Asociații); factura nr…03.2013 în valoare de 468.358,52 lei a fost achitată în aceeași zi, prin transfer bancar. în data de 28.03.2013, din contul în euro deschis la Banca Transilvania, SC Dom Leasing SRL transferă suma de 84.420 euro în contul Boștină & Associates GmbH, pentru restituirea împrumutului.

Mircea Geoană rămâne fără ceasurile de 100.000 de euro primite 

Din declarația martorului…., administratorul special al SC Dom Leasing SRL, și din răspunsul transmis de SC Dom Leasing SRL rezultă că anterior vânzării autoturismul era utilizat de către Alina Costea, care a suportat cheltuielile de utilizare și întreținere ale autoturismului atunci când l-a utilizat.

Lingvist despre vocabularul lui Nicolae Ciucă: „În cazul său, cred că e mult

De altfel, autoturismul a fost înmatriculat cu un număr similar celor folosite pentru alte automobile folosite de membrii familiei Costea.

Din probele cauzei a rezultat că autoturismul a fost folosit până în prezent exclusiv de către Costea Mircea-Ionuț și soția acestuia”, notează instanța, care reține detaliile din rechizitoriul DNA.

George Simion și-a propus să umple parlamentul cu tineri studenți și liceeni

Cu ancheta până la Porche România

„Astfel, din informațiile furnizate de către SC Porsche Inter Auto România SRL, importator al mărcii Porsche și unitate autorizată pentru servicii de întreținere și reparații, a rezultat faptul că prima revizie a autoturismului a fost efectuată la data de 05.03.2013, autoturismul fiind prezentat de către Costea Mircea-Ionuț.

Toți sunt razna. Ciucă spune că inflația este creștere economică

Anterior, în data de 14.01.2013, a fost emisă o factură către Costea Mircea-Ionuț pentru achiziția unor consumabile. Autoturismul a mai fost prezentat în service de către Costea Mircea-Ionuț în datele de 19.12.2013, 27.02.2014 și de către soția acestuia, Costea Alina, în data de 14.05.2014.

Ungurii au prin RCS-RDS 75% din piața de cablu din România.

în acest mod, se confirmă susținerile martorului Boștină Doru cu privire la faptul că autoturismul marca Porsche Cayenne a fost achiziționat la cererea și pentru folosința exclusivă a lui Costea Mircea-Ionuț, acesta ocupându-se de întreținerea autoturismului atât în perioada cât SC Dom Leasing SRL era proprietar, cât și ulterior transferului dreptului de proprietate către SCA Boștină și Asociații”, se mai arată în motivarea instanței supreme.

Un Porche pentru mama soacră…

„Ulterior, la solicitarea lui Costea Mircea-Ionuț, autoturismul marca Porsche Cayenne a fost vândut de SCA Boștină și Asociații la data de 5.06.2014 către Dima Daniela- Angela, soacra inculpatului, prețul indicat în factură fiind de 331.753,89. Martora Dima Daniela Angela a arătat, însă, că aceasta nu a achitat nicio sumă de bani:

”Eu personal nu am dat niciun ban pentru achiziția autoturismului și nici nu mi s-a cerut. Eu am dedus că aceștia știu că autoturismul urmează să fie achitat de către Costea Mircea-Ionuț. In acel moment autoturismul se afla în posesia mea, deplasându-mă chiar cu el pentru semnarea actelor la sediul firmei de avocați.

Ulterior i-am solicitat lui Costea Mircea-Ionuț să achite el mașina, ținând cont și de faptul că avea acea datorie de 37.000 euro la mine. în prezent cred că mai am de achitat suma de 7.000 de euro. Evidența o țin acasă. De plata autoturismului s-a ocupat Costea Mircea-Ionuț. Eu am dorit ca mașina să fie pe numele deoarece intenționam să i-o dau fiicei mele. Mașina a fost condusă în special de către fiica mea și de către mine. Costea lonuț a condus-o foarte rar. ”

Faptul că Boștină și Asociații nu a încasat prețul autoturismului rezultă și din evidența contabilă a acestei societăți de avocatură”, se mai arată în documentul citat.

Plan gândit în detaliu

„Modalitatea în care a fost concepută achiziția acestui autoturism, faptul că a fost destinat încă de la început pentru inculpatul Costea Mircea lonuț (căruia vărul său, …., îi spune ”Ion”) rezultă și din schimbul de e-mailuri dintre …., administratorul special al SC Dom Leasing SRL, Gușu Cezar și Boștină Doru, când se referă la autovehicul ca fiind „mașina lui Ion”.

Astfel, într-o succesiune de mesaje din 14-16.12.2011 (perioadă în care se discuta încheierea contractului de împrumut dintre Dom Leasing și Boștină GmbH), …. este cel care propune termenii contractului – respectiv că va fi un contract de împrumut pentru suma de 80.400 de euro, acordat pentru achiziția unui autoturism de prezentare, împrumut ce urma a fi garantat cu acest autoturism, iar Boștină Doru este de acord;

apoi, într-un mesaj din data de 21.03.2012, ….. îi cere lui Boștină Doru un exemplar al acestui contract de împrumut dintre Dom Leasing și Boștină GmbH „pl mașina lui Ion”.

Din acest mesaj rezultă că, încă de la început, s-a avut în vedere achiziționarea unui autoturism pentru inculpat (mașina lui Ion) cu fonduri de la Boștină și Asociații”, mai notează judecătorii ICCJ în motivare.

Dedesubturi…

În preambulul dosarului DNA arată pe scurt cum a fost posibil ca în plină criză financiară, dar și înainte și după, oficiali de rang înalt ai statului să încaseze milioane de euro în conturile unor firme din paradisuri fiscale controlate fie direct fie prin interpuși.

Dosarul are ca obiect infracțiuni de corupție derulate pe durata a 12 ani de zile, în perioada 2005 – 2017 în legătură cu derularea contractelor de lucrări de reabilitare a tronsonului de cale ferată București – Constanța.

Anchetatorii de la DNA arată că probele dovedesc că în anul 2005 reprezentanții companiei austriece Swietelski ar fi convenit cu cumnatul lui Mircea Geoană, Mircea Ionuț Costea, Mihaela Mititelu, o persoană apropiată de conducerea CNCFR și Sebastian Vlădescu, ministrul de Finanțe, să le plătească un comision de 3,5 la sută din sumele încasate de la statul român.

Tot ce aveau de făcut oficialii români pentru pretinsele milioane de euro promise de angajatul companiei austriece era să se asigure că statul român livrează prioritar și mai ales fără întârzieri sumele aferente contractului dintre Swietelski și România.

Fosta soție găsită pe firul anchetei

Din probă în probă procurorii DNA au ajuns să demanteleze noianul de firme primitoare a banilor de la societatea austriacă Swietelski oferiți ca mită oficialilor români și trecuți prin societatea paravan Casa de Avocatură Boștină și Asociații.

Una dintre aceste firme la care se pare că sumele „comision” pretins dați lui Vlădescu ajungeau ar fi Sebimob Construct, firmă a fostei soții a demnitarului, Carmen Vlădescu.

Procurorii arată în dosar că Vlădescu ar fi primit un milion de euro bani de la austriecii de la Swietelski prin acest mecanism de livrare al banilor.

Unele sume de bani s-au livrat în perioada iunie august 2008. La acea vreme martorul cheie al DNA fusese anunțat de cumnatul lui Mircea Geoană, Ionuț Costea, că la pretinsa cerere a lui Vlădescu „trebuie ca o parte din banii care i se cuveneau din afacerea Switeleski – Wiebe să fie plătiți fostei soții a acestuia, Carmen Vlădescu”.

Martor sunat de Carmen Vlădescu

Situația s-a adâncit după ce fosta soție a demnitarului l-a sunat pe cel care acum a explicat totul procurorilor DNA.

„Ulterior, martorul, a fost contactat telefonic de Carmen Vlădescu, care i/a comunicat cuantumul sumei ce urma să fie transferată și au stabilit că este nevoie de încheierea unui contract și emiterea unor facturi.

Ulterior Carmen Vlădescu i-a spus că soluția găsită a fost încheierea unui contract de închiriere pe o perioadă limitată și plata sumei în baza facturilor reprezentând chirie pentru acel imobil”, a fost înțelegerea descoperită de anchetatorii DNA.

Cum erau presați „oamenii„ CFR…

Anchetatorii de la DNA arată că probele dovedesc că în anul 2005 reprezentanții companiei austriece Swietelski ar fi convenit cu cumnatul lui Mircea Geoană, Mircea Ionuț Costea, Mihaela Mititelu, o persoană apropiată de conducerea CNCFR și Sebastian Vlădescu, ministrul de Finanțe, să le plătească un comision de 3,5 la sută din sumele încasate de la statul român.

Tot ce aveau de făcut oficialii români pentru pretinsele milioane de euro promise de angajatul companiei austriece era să se asigure că statul român livrează prioritar și mai ales fără întârzieri sumele aferente contractului dintre Swietelski și România.

Anchetatorii au explicat detaliat cum ar fi primit Vlădescu o primă tranşă de bani de la Casa de Avocatură Boştină şi Asociaţii, respectiv prin intermediul unui contract de închiriere al unui imobil aparţinând fostei soţii a demnitarului.

Cu lupa pe Mihaela Mititelu

Pnetru a desluşi iţele încurcate ale afacerilor judiciare ale demnitarului şi ale cumnatului lui Mircea Geoană anchetatorii DNA au adus la audieri numeroşi martori din cadrul Companiei Naţionale Căile Ferate Române (CNCFR) pentru a explica cine este persoana presupus apropiată de instituţie care trage sforile pentru obţinerea rapidă a finanţării.

DNA s-a lămurit astfel şi cine este de fapt apropiata lui Ionuţ Costea, Mihaela Mititelul despre care au aflat în timpul audierilor că ea e cea care punea presiune pe funcţionari ai CFR pentru urgentarea unor proceduri.

Totodată anchetatorii au mai aflat că tatăl femeii ar fi un apropiat al ambasadei Germaniei.

Cu procurorii a stat de vorba Orlando Crăciun, cel care în perioada 2004 – 2007 a fost director-general adjunct la Direcţia de Finanţări Externe, în cadrul C.N.C.F.R.

Acesta a declarat că o cunoaşte pe Mititelu Mihaela, amintindu-şi de vizitele pe care le făcea aceasta la conducerea CNCFR, precum şi de interesul manifestat în legătură cu plăţile efectuate în cadrul proiectului de reabilitare a căii ferate Bucureşti-Constanţa.

El le-a mai arătat ancehtatorilor că Mititelu a exercitat şi o serie de ”presiuni” în vederea obţinerii finanţării suplimentare a proiectului de reabilitare a cale ferată, în plus faţă de împrumutul JBIC (de la Banca Japoneză).

„O cunosc pe doamna Mihaela Mititelu, pe care am cunoscut-o în sediul C.F.R., când ea se ocupa de firma Siemens. Tatăl ei era un apropiat al ambasadei Germaniei. Din câte ştiu, tatăl ei deţinea societatea CREDIT REFORM. Doamna Mihaela Mititelu venea periodic în sediul C.F.R., interesându-se de finanţarea J.B.I.C., pentru proiectul Bucureşti-Constanţa.

Se interesa atât la mine, cât şi la domnul VladManu şi la domnul Angelescu Tiberiu. în acelaşi timp, îmi amintesc că doamna Mihaela Mititelu s-a implicat si în legătură cu obţinerea acordului Ministerului de Finanţe de aprobare a finanţării suplimentare, în plus fată de valoarea contractului J.B.I.C.

Implicarea doamnei Mihaela Mititelu a constat în vizite atât la sediul C.F.R., cât şi la Ministerul de Finanţe, făcând diverse „presiuni Nu ştiu, însă, dacă obţinerea acordului din

partea Ministerului de Finanţe a fost rezultatul demersurilor doamnei Mihaela Mititelu. Nu ştiu dacă doamna Mihaela Mititelu avea chiar o aşa mare influenţă”, a explicat fostul director anchetatorilor.

„Subiectul fierbinte”

Un alt martor, director la Direcţia de Management Proiecte cu Finanţare Externă din cadrul CNCFR şi preşedintele comisiei de licitaţie pentru loturile aferente proiectului de reabilitare cale ferată Bucureşti-Constanţa le-a explicat anchetatorilor de la DNA că subiectul finanţării acestui proiect era unul „fierbinte”.

„Doamna Mihaela Mititelu venea destul de des în sediul C.F.R. Venea atât la mine, cât şi la domnul Crăciun Orlando, cât şi la domnul Angelescu Tiberiu.

(…) Cu certitudine, doamna Mihaela Mititelu a întrebat şi despre banii de la finanţe pentru proiectul Bucureşti-Constanţa. Era un subiect „fierbinte ” la vremea respectivă şi foarte multă lume îl discuta”, a povestit bărbatul în faţa anchetatorilor.

Fișă de dosar

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

VLĂDESCU SEBASTIAN-TEODOR GHEORGHE (ministru al Finanțelor în perioada săvârșirii faptelor) pentru săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită și a unei infracțiuni de trafic de influență;

COSTEA MIRCEA-IONUȚ (fost angajat în cadrul ministerului finanțelor, deținând o funcție de conducere într-o bancă de stat la data faptelor) pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și complicitate la luare de mită;

Un administrator al unor societăți comerciale, persoană apropiată de conducerea CNCFR pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și complicitate la luare de mită;

DASCĂLU CONSTANTIN (secretar de stat în cadrul ministerului transporturilor în perioada săvârșirii faptelor) pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită;

BOUREANU CRISTIAN-ALEXANDRU (parlamentar și vicepreședinte al unui partid politic aflat la guvernare în perioada săvârșirii faptelor) pentru săvârșirea unei infracțiuni de trafic de influență.

Cauza are ca obiect infracțiuni de corupție săvârșite în perioada 2005-2017, respectiv plăți în valoare de aproximativ 20 de milioane de euro făcute de către o companie străină, cu titlu de comisioane, către oficiali români sau persoane cu influență asupra acestora, în legătură cu încheierea și executarea unor contracte de reabilitare a liniei ferate.

Activitatea infracțională s-a desfășurat în două etape, astfel:

Prima etapă – în anul 2005, în contextul licitației organizate pentru reabilitarea unei linii ferate, reprezentanții companiei străine au convenit cu Vlădescu Sebastian Teodor Gheorghe, Costea Mircea-Ionuț și cu persoana apropiată de conducerea CNCFR, să le plătească eșalonat, pe toată durata contractului, un comision de 3,5% din sumele încasate de la statul român.

În schimbul, acestor sume, inculpații au promis să efectueze demersuri pentru a asigura finanțarea suplimentară în vederea încheierii contractului, precum și plata la timp a facturilor emise.

Pentru a se putea realiza remiterea sumelor de bani a fost creat un circuit fictiv, în baza căruia sumele de bani au ajuns la inculpați, astfel:

– O primă verigă a fost reprezentată de încheierea unui contract de consultanță cu o societate de avocatură, în baza căruia compania a plătit, în perioada 2006-2011, suma totală de 39.363.071 lei, deși nu au fost prestate servicii;

– Următoarea verigă a fost reprezentată de încheierea mai multor contracte fictive între societatea de avocatură sau societăți offshore afiliate acesteia cu societăți controlate de inculpați, prin care sumele de bani au ajuns la aceștia.

În acest mod, Vlădescu Sebastian-Teodor Gheorghe a primit un milion de euro, Costea Mircea Ionuț a primit 3.121.328,41 lei și 2.320.698 euro, iar persoana apropiată de conducerea CNCFR, administrator a unor societăți comerciale, a primit 3.083.498 lei și 1.050.087 euro.

A doua etapă – În cursul anului 2009, pe fondul schimbării guvernului și al crizei economice care a dus la întârzierea plății facturilor, reprezentanții companiei străine au ajuns la o nouă înțelegere privind plata unui comision de 10% din sumele încasate de la statul român către Vlădescu Sebastian Teodor Gheorghe (care îndeplinea din nou funcția de ministru de finanțe), Constantin Dascălu și Cristian Boureanu.

Pentru a se putea realiza remiterea sumelor de bani, a fost creat un nou circuit fictiv, în baza căruia societatea străină a transferat 11.781.842 euro în conturile a două companii offshore controlate de un cetățean român cu domiciliul în străinătate.

Ulterior, sumele au fost transferate prin operațiuni succesive către alte societăți offshore, stratificate pe 5 niveluri pentru a îngreuna eventuala urmărire a traseului banilor.

În ultima etapă, banii au fost transferați în conturile unor societăți indicate de inculpați sau au fost retrași în numerar și au fost înmânați acestora.

În acest mod, Vlădescu Sebastian-Teodor Gheorghe a primit 2.242.000 euro, Dascălu Constantin a primit 1.114.000 euro, iar Boureanu Cristian Alexandru a primit 2.111.799 euro. Totodată, un director al companiei străine, căruia i-a revenit suma de 1.100.000 euro ca urmare a contribuției sale la activitățile infracționale, a încheiat anterior un acord de recunoaștere a vinovăției, admis de instanța de judecată. (detalii https://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=9360)

Diferența dintre sumele transferate de compania străină și cele primite de inculpați o reprezintă cheltuielile presupuse de operaționalizarea circuitelor financiare (înființare și funcționare companii offshore, comisioane bancare, taxe, etc.), precum și foloasele primite de alți participanți la săvârșirea faptelor cu privire la care s-a dispus disjungerea cauzei.

Cu privire la sumele primite de intermediarii denunțători în cauză (389.531,7 euro pentru prima etapă, respectiv 929.535 de euro pentru a doua etapă), s-au instituit măsuri asigurătorii, în vederea confiscării acestor sume.

Faptele săvârșite de compania străină și de reprezentanții acesteia fac obiectul unei investigații deschise autoritățile judiciare din acea țară ca urmare a cooperării judiciare cu Direcția Națională Anticorupție.

Pentru stabilirea circuitelor financiare în care au fost implicate 43 de companii offshore și pentru identificarea bunurilor deținute de inculpați pe teritoriul altor state, Direcția Națională Anticorupție a cooperat cu organele judiciare din 7 jurisdicții (Austria, Elveția, Cipru, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Lituania și Bulgaria).

Printre bunurile identificate și indisponibilizate în cursul urmăririi penale se găsesc:

– suma de 964.187,70 euro deținută într-un cont bancar din Elveția;

– suma de 1.684.795 euro deținută într-un cont bancar din Marea Britanie;

– suma de 527.265 euro deținută la mai multe bănci din România;

– suma de 214.874 euro dintr-un cont deschis la Agenția Națională a Bunurilor Indisponibilizate;

– o casă, 13 apartamente și 5 garaje situate în București, un apartament în Neptun, 3 apartamente în Năvodari, mai multe terenuri în jud. Ilfov și Prahova, evaluate la 2.588.140 euro;

– o vilă și un teren situate în Cipru evaluată la 910.000 euro;

– acțiuni deținute la 11 societăți comerciale, evaluate la sumele de 1.435.000 euro și 770.880 lei;

– poprirea unor sume de 7.083.784 lei, 249.049 euro și 92.935 USD datorate inculpaților de terțe persoane.

În cursul urmăririi penale, inculpații au depus cauțiuni însumând 4.200.000 euro, asupra cărora urmează să se pronunțe instanța de judecată la finalizarea cauzei.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Așa cum s-a arătat și anterior, împrejurarea că martorul T. a fost implicat în activitatea infracțională nu poate constitui un motiv determinant și singular pentru înlăturarea declarațiilor sale, lipsa de sinceritate a acestuia neputând fi prezumată a priori ci stabilită în contextul materialului probator administrat pe parcursul procesului penal”, conchid judecătorii ICCJ.

Back to top button