Recomandarea redacției

Liderul opoziției: „Cerem încheierea unui Acord privind protejarea limbii române în Ucraina. Trăiesc peste 500.000 de etnici români acolo”

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) solicită Ministerului Afacerilor Externe de la București să facă demersuri imediate pe lângă partea ucraineană pentru semnarea unui Acord privind protejarea limbii române în Ucraina, în beneficiul celor peste 500.000 de etnici români care trăiesc acolo.

„Problemele cu care se confruntă minoritatea română din Ucraina sunt multe – accesul la învăţământul în limba maternă, hărțuirea liderilor comunității românești, utilizarea oficială a limbii române în administrație și în justiţie, finanţarea activităţilor asociaţiilor minorităţii române, mass-media în limba română, păstrarea identităţii religioase, limba română ca limbă de cult etc. – însă cea care poate fi soluționată imediat privește dreptul de a învăța în limba maternă. În intervenția video pe care președintele Zelenski o va avea în Parlamentul României, trebuie să facă referire la acest lucru”, a declarat președintele AUR, deputatul George Simion.

„Autoritățile ucrainene trebuie să adopte toate măsurile pentru a asigura dreptul la educație în limba maternă pentru etnicii români, iar acest lucru se poate rezolva rapid, printr-un acord bilateral. Președintele Volodimir Zelenski și-a exprimat recent disponibilitatea în acest sens, așa că Ministerul Afacerilor Externe de la București are datoria să avanseze cu discuțiile. După acest prim pas, următorul trebuie să fie încheierea unui Acord cuprinzător privind protecția drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale”, a subliniat președintele Consiliului Național de Conducere al AUR, senatorul Claudiu Târziu.

Alianța pentru Unirea Românilor reiterează poziția sa de condamnare a agresiunii militare a Rusiei asupra Ucrainei și pledează pentru căutarea energică a unei soluții pe calea pașnică a dialogului și negocierilor între părți.

Back to top button