Recomandarea redacției

Concursuri trucate la DGA cu ajutor de la PNL și USR-PLUS

Direcția Generală Anticorupție se află în centrul unui mega scandal având în vedere că aici ar fi avut loc niște fapte penale și se vorbește de funie în casa spânzuratului. Miezul problemei ar fi aranjarea mai multor concursuri, atât pentru numirea pe funcții de conducere, cât mai ales cele privind trecerea în corpul ofițerilor cu ajutorul băieților deștepți de la partid, aka PNL/USRPLUS, cei care au în conducere chestori pensionari la 42 de ani.

Publicația Național afirmă că sunt mai multe plângeri în acest sens, dar și ”indicii temeinice” privind ”scurgerea subiectelor” către diverși candidați, în timp ce alții au fost picați la interviurile de departajare! Iar dacă mai adăugăm și suspiciunile privind folosirea de tehnică auditivă în timpul desfășurării concursurilor, atunci chiar că putem înțelege cel mai bine ”cloaca” în care a fost transformată fosta structură de elită a Ministerului Afacerilor Interne.

Astfel că nu ar trebui să mire pe nimeni, ținând cont de implicațiile unui posibil act major de corupție chiar în epicentrul structurii de anticorupție a MAI, descinderea la sediul DGA a Corpului de control al ministrului. Ca și a faptului că ancheta este coordonată personal de către chiar șeful Corpului, comisarul șef Tiberiu Gălățeanu. Numai că, din câte reiese din cadrul ”anchetei paralele” desfășurată din umbră la DGA de către o cu totul altă structură contrainformativă, oamenii lui Gălățeanu par să se agite mai mult pentru a nu permite ”extinderea focarului” de dezvăluiri, decât pentru a ”sparge buboiul”! Iar disperarea la vârful MAI este atât de mare, încât pur și simplu se refuză audierea celor care vor să depună mărturie cu privire la trucarea recentelor concursuri din DGA! Dar cărora le oferim astfel posibilitatea să furnizeze prin intermediul ”NAȚIONAL” toate informațiile pe care le dețin procurorilor care nu se bazează în niciun caz pe ”Corpul” lui Gălățeanu pentru accelerarea anchetei de la DGA.

Șeful DGA, Victor Ivașcu – partenerul de viață al SG din MAI, Ștefania Ferencz

Gălățeanu și Bar, același Management Strategic!

Mai ales că, uite, la un anumit nivel al sistemului se știe foarte bine ”amănuntul” care îi leagă pe Tiberiu Gălățeanu și Dan Bar. Adică șeful Corpului de control trimis să coordoneze ancheta de la DGA și cel considerat de către inițiații sistemului adevăratul ”operativ” aflat la ”butoanele” structurii anticorupție. Mai ales ținând cont de legendarea legăturilor celui din urmă cu ”Externele”. Și uite cum, stranie coincidență, ambii ofițeri, ”vânător” și ”vânat”, provin din cadrul aceleiași structuri centrale a MAI, așa-numita Direcție de Management Strategic. Astfel că ofițerii de informații care s-au ținut departe de jocurile subterane pentru Putere din interiorul DGA din ultima vreme își văd de propria anchetă, nedând prea mult credit acțiunii lui Gălățeanu.

Adjunctul DGA, Emi Althamer, soțul secretarului de stat de la Sănătate, Monica Althamer

Mai ales că acesta nici nu este ”la decizie”, ci doar la ordinele noului său ”boss” Mihăilă, șeful de cabinet al ministrului Bode. Astfel că, poate doar dacă Mihăilă îi dă ordin, s-ar putea mișca și Gălățeanu mai cu talent cu ancheta concursurilor de la DGA. Și chiar să pună întrebări incomode despre cei doi ”cinceari”, BMW-urile care au răsărit în curtea operativă a colegilor de ”management strategic”. Numai că Mihăilă nu îi va da niciodată un astfel de ordin lui Gălățeanu! De ce?

Nr. 1: Victor al lu’ blonda Ștefi!

Pentru că, în acest moment, împuternicit director general adjunct al Direcției Generale Anticorupție și numit la comandă este comisarul Victor Ștefan Ivașcu. Adică nimeni altul decât concubinul Ștefaniei Gabriellei Ferencz, secretarul general al MAI! Șeful DGA și SG-ul MAI având împreună și o fetiță, Ivașcu Ferencz Francesca Elisabeta! Iar Ivașcu ar fi fost adus de concubină la șefia DGA după ce a lucrat la Permise, la structurile teritoriale Sibiu, Maramureș și apoi la Direcția Centrală. În timp ce partenera sa de viață este cunoscută de unii drept ”Blonda lui Boc”, de pe când fostul premier făcuse o adevărată pasiune pentru ”Ștefi”. Iar de alții drept ”doamna colonel”, pentru cariera explozivă a celei care a fost șefă de cabinet parlamentar la doar 25 de ani! După care a devenit șefa Serviciului Patrimoniului din Primăria Cluj – Napoca și șefă de cabinet a premierului Boc.

Acoperiții DGA nu mai arestează pe nimeni, așteaptă să fie ei săltați!

A fost numită secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului, membră în CA al EON Gaz și în CN al CNVM, plus membru în Comitetul Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări al Eximbank. Lucian Bode a numit-o secretar general al MT, după preluarea portofoliului Transporturilor, dar și membru în CA la CFR, CNAIR și Romatsa. Aceeași poziție cheie de secretar general ocupând-o în prezent Ștefania Gabriella Ferencz și la Ministerul Afacerilor Interne, după ”transferul” lui Bode la MAI. Astfel că trucarea concursurilor de la DGA s-a produs în vremea când structura era condusă de chiar ”Victor a lui Ștefi”…

Nr. 2: Emi al lu’ blonda Moni

Tot împuternicit director general adjunct al Direcției Generale Anticorupție este și comisarul Emi Liviu Althamer. Acesta fiind soțul secretarului de stat de la Ministerul Sănătății, Monica Emanuela Althamer.

Bode, nu te instala prea comod în fotoliul de la MAI…

Și chiar dacă atunci când Vlad Voiculescu era pe val inițiații sistemului considerau inevitabil un ”puci PLUS pentru preluarea DGA”, șansele lui Althamer s-au diminuat dramatic după ce ”nepotul” a fost ”scuipat ca o măsea stricată” de la Sănătate. Astfel că, în acest moment cel puțin, este greu de crezut că ”Emi al lu’ blonda Moni” îi va mai putea locul lui ”Victor al lu’ blonda Ștefi”! Dar multe se mai pot răsturna odată cu avansarea anchetei trucării concursurilor de la DGA… Dar nu aia a lui Gălățeanu, bineînțeles…

Acoperiții DGA fac șprițul invers!

În fișa postului ofițerilor sub acoperire ai DGA intră și exploatarea ”sifoanelor”. Dar strict pe linie profesională. Iată însă că acoperiții DGA au ajuns să facă ”șprițul invers”, devenind ”sifoanele” celor pe care îi anchetau! Cel mai îngrijorător fiind chiar cazul de la Permise Suceava. Și nu pentru că actualul șef al DGA a fost chiar directorul adjunct de la Direcția Permise care a fost trimis în control al Suceava. Acolo unde DNA a dat iama, ci nu DGA! Ceea ce de altfel ar fi fost imposibil din moment ce Mihail Martin, ofițerul DGA de zonă i-a ”turnat” tot comisarului șef Radu Ionuț Obreja. Șeful de la Permise Suceava vizat de anchetă fiind avertizat că este monitorizat de procurorii anticorupție. În schimbul unui jeep, ofițerul DGA dându-i toate amănuntele anchetei derulate sub acoperire, inclusiv despre autorizarea a cinci investigatori sub acoperire, mijloacele de interceptare ale comunicațiilor, datele de filaj și chiar când trebuia făcut flagrantul!!!

Back to top button