Reprezentanţii „Unitatea – Sindicatul Liber din Metrou” îi atrag atenţia premierului Florin Cîţu că are obligaţia de a asigura buna funcţionare a metroului, alături de ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă. „Sunteţi, alături de Drulă, autorul moral al eventualelor, viitoare incidente grave la metrou”, acuză aceştia. Ei se întreabă cum au putut fi angajaţi oameni în 2020, pentru darea în folosinţă a Magistralei 5 şi asigurarea siguranţei feroviare, iar acum aceştia să fie concediaţi. „Păi nu mai sunt aceleaşi standarde de calitate??!. Nu mai este nevoie de siguranţa feroviară?”, adaugă sindicaliştii.
„Domnule Câţu, ca prim ministru ai obligaţia să asiguri bună funcţionare a metroului, şi tu, şi Drulă. Prin legea bugetului impuneţi un buget la Metrorex care va conduce la accidente si incidente grave. Sunteţi aşa de cinici. căci doriţi să faceţi asta prind semnătura celor impuşi în C A. Domnule Premier, ultima adresă a salariaţilor din metrou vă cerea să mediaţi de urgenţă situaţia, vă explica ca în calitate de ministru al finanţelor publice aţi semnat un buget 202 cu pierderi, iar acum în 2021, aţi impus reducere cheltuielilor salariale la nivel de 2019”, afirmă reprezentanţii „Unitatea – Sindicatul Liber din Metrou”, duminică, într-o postare pe Facebook.
Aceştia susţin că premierul este, alături de ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, „autorul moral al eventualelor, viitoare incidente grave la metrou”.
„Sunteti alături de Drula, autorul moral al eventualelor, viitoare incidente grave la metrou. Cum să dai în 2020, cu mare fast, magistrala 5 de metrou în exploatare, pentru asta să aprobi angajarea de personal in 2020, pentru bună exploatare în condiţii de siguranta feroviara, iar în 2021 să ceri disponibilizarea acelor salariaţi. Păi nu mai sunt aceleaşi standarde de calitate??!. Nu mai este nevoie de siguranţa feroviară????!!!!! De aceea te consideram cinic domnule premier. La fel si pe mândra Drulă. Oamenii nu vor uita niciodată ce faceţi acum. Nu veţi scăpa de rigorile legii. Că tot invocaţi că nimeni nu e mai presus de lege. NIMENI, DECI NICI VOI”, adaugă aceştia.
Sindicaliştii de la metrou comentează şi afirmaţia premierului potrivit căreia nimeni nu e mai presus de lege.
„Ok. Punem o intrebare dl. Catu,. Dacă programul de guvernare al Guvernului Câţu este lege, având în vedere ca e votat de Parlament la investirea Guvernului şi daca în acest program este prevazută o creştere anuala a punctului de pensie pentru a acoperi rata anuala a inflaţiei şi minim 58,5% din rata de creştere anuală a venitului mediu brut pe economie de ce in anul 2021 nu creste valoare punctului de pensie? Acel demnitar care se afla într-o funcţie publică şi nu respectă o lege poate fi acuzat de Abuz în serviciu. Cred ca organizaţiile de pensionarii ar trebui sa ia foarte în serios aceasta varianta. Cu banii ăştia care nu li se dau, desi legea obliga, ar putea sa acopere jumătate din creşterea preţului la pâine din acest an”, susţin aceştia.