În secolele XVIII-XIX, Țările Române devin „obiect al tranzacţiei dintre marile puteri”, fiind târguite și scoase la mezat în funcție de interes.
Atunci, ca și acum (ambasadorul Kuzmin zice la București că anexarea Basarabiei de către Rusia a însemnat “renașterea Moldovei ca stat”), rușii au prezentat ocupația ca un act de eliberare de sub jugul turcesc. Nu a fost nici mărinimie, nici salvarea ortodoxiei, a fost doar continuarea testamentului lui Petru cel Mare, întinderea către gurile Dunării.
PRINCIPATELE, PION PE TABLA DE ȘAH A EUROPEI
Napoleon complică “chestiunea orientală” prin invadarea Egiptului otoman (1798), făcând ca vechii rivali Rusia și Turcia să devină aliați. Ca pe o tablă de șah, Napoleon e învingător la Austerlitz (1805), apoi mută trupe în Dalmația și amenință cu ocuparea Principatelor Române (1806). Ministrul de externe francez Talleyrand cere și obține de la Turcia mazilirea domnitorilor fanarioți ai Moldovei și Țării Românești, „în întregime creaturile Rusiei”.
E pretextul ideal pentru ca rușii să întoarcă foaia. Fără declarație prealabilă de război împotriva Turciei, rușii ocupă Iașiul în noiembrie 1806 (pentru a 4-a oară!) și Bucureștiul în decembrie. Faptul că Napoleon joacă la 2 capete și promite Principatele Rusiei (la Tilsit 1807 și la Erfurt 1808) îl încurajează și mai tare pe țarul Alexandru.
La pacea de la București (1812), rușii cer ambele Principatele și doar iminenta invazie a lui Napoleon îi face să cedeze treptat – de la Dunăre se mulțumesc cu hotar pe Milcov, apoi pe Siret și în cele din urmă pe Prut. Anglia, Prusia, Austria și Turcia acceptă.
CÂND URSUL ÎȘI ARATĂ GHEARELE
Când întră în țară, rușii sunt priviți cu încredere – Mitropolitul Moldovei le dedică versuri în cărțile bisericești și 12000 de români (printre care și Tudor Vladimirescu) se înrolează voluntari.
În Manifestul său către populația Principatelor, țarul Alexandru le promite că îi va păzi „de toate relele care ameninţă pământul lor” – “Ori şi cum vor fi întâmplările, noi făgăduim a vă pricinui desfătare în toate privilejiurile înaltei noastre ocrotiri, …vă veţi arăta vrednici întru toate soartei ce vă găsim”.
Dar imediat rușii încep să-și arate adevărata față – mențin până în 1808 un domn marionetă peste ambele principate, Constantin Ipsilanti, după care îl numesc pe senatorul Kuşnikov preşedinte al Divanelor şi administrator civil al Moldovei şi Țării Româneşti.
Continuarea pe: www.1859.eu
