Distribuți acest articol

Deputatul Alexandru Kocsis anunta ca 17 parlamentari PNL vor demisiona marti din partid, in semn de protest fata de alianta cu PSD. Printre acestia se va afla si Violeta Alexandru.

„Sa stiti ca am sperat pana in ultima clipa. Nu doar eu, ci toti cei 17 colegi liberali care ne-am dezafiliat, in semn de protest, din grupul parlamentar al PNL.

Chiar am sperat ca se vor trezi in al doisprezecelea ceas si vor spune NU acestei cardasii cu PSD.
La inceputul lunii octombrie am fost 40 de parlamentari din PNL care am semnat scrisoarea deschisa prin care ceream renuntarea la orice discutie cu PSD si refacerea de urgenta a coalitiei de dreapta. Dupa ce apelul nostru a fost ignorat, 17 dintre cei 40 am mers mai departe si ne-am dat demisia din grupul parlamentar. 23 au format un grup distinct care sustinea ca solutia este opozitia din interiorul PNL.

Astazi a avut loc votul decisiv pentru programul politic comun cu PSD. Au fost 29 de voturi pentru, 10 impotriva, 9 abtineri si 17 absenti.

Dintre absenti, unii au trimis epistole catre BPN atacandu-l pe Florin Citu, simple piruete de imagine fara finalitate. Singurul act prin care se puteau opune cu adevarat ar fi fost VOTUL IMPOTRIVA. Nu au facut-o. Aceasta este dovada clara ca, in acest moment, nu se poate face nicio opozitie din interitoriul PNL.


Distribuți acest articol