Se vorbește de multe ori despre 1 decembrie 1918 ca despre o zi divină, o șansă unică în viață de care am știut să profităm.
Realitatea însă alta: Marea Unire de la Alba Iulia a reprezentat un proiect bine gândit de înaintași și implementat cu seriozitate. Nu a fost vorba de nici o întâmplare, nu discutăm de noroc ci de stăruința românilor pe dorința acestora de unire într-un singur stat numit România.
În 1821 a fost prima dată când românii au ieșit să înlăture dominația străină. Prin revoluția lui Tudor Vladimirescu domniile fanariote au încetat.
În 1848, în timpul revoluțiilor pașoptiste, românii din cele trei țări românești au acționat unitar. Mugurii revoluției au fost duși dintr-o provincie în alta. A fost momentul la care s-au enunțat în clar principiile unirii.
A început atunci o amplă campanie de promovare pe plan intern și internațional a problemei românilor. Marii oameni politici români au făcut din problema românilor soluția la problema orientală, adică eternele conflicte din estul Europei.
Românii au găsit un aliat important în Franța. Interesele celor două părți coincideau.
În 1859 se forma statul român modern prin dubla alegere a lui Cuza. În 1866 România devine regat o dată cu venirea la conducerea țării a lui Carol I. Poziția internațională se consolida. În 1877 armata română câștigă pe frontul de luptă independența țării, neatârnarea ei față de Rusia și imperiul otoman.
Atunci a fost momentul când întreaga clasa politică și diplomația română a decis să facă următorul pas: crearea premizelor necesare pentru ca Ardealul să fie alipit țării.
Ardealul era principatul român aflat sub stăpânirea austro-ungară. Acolo majoritatea populației era românească și era lipsită de drepturi.
Regatul României a început o amplă politică de susținere a majorității românești, mai ales susținere economică și în domeniul învățământului. Nimic nu a fost lăsat la întâmplare.
Și a venit momentul primei conflagrații mondiale. Marile puteri încercau schimbarea echilibrului de forțe.
România a enunțat o cerere clară: Ardealul. Astfel s-a poziționat pe o latură antigermană și antiaustroungară.
În 1914-1916 România a stat deoparte deoarece imperiul țarist refuza să promită românilor Ardealul. În 1916 însă situația pe front era dificilă.
România a intrat în război și după o perioadă grea a reușit în 1918 să își atingă obiectivele.
Deci nu a fost nici o întâmplare,
» Citește întreg articolul în magazinul istoric 1859.EU