Ziua Mondială a Poștei: Timbre cu Sfântul Ștefan cel Mare, Sfântul Neagoe Basarab și Sfinții Brâncoveni ~ InfoPrut

Romfilatelia a emis, de-a lungul timpului, mai multe emisiuni filatelice cu subiect religios. Pe timbrele româneşti au fost prezentate biserici emblematice pentru Ortodoxia românească, sfinţi care au au avut un rol important în cultura şi spiritualitatea poporului român, dar şi evenimente importante pentru creștinii ortodocși. 

De ziua Mondială a Poştei, Basilica.ro prezintă câțiva sfinți care au apărut pe timbrele românești.

SFINŢII BRÂNCOVENI

În anul 2014, Romfilatelia a evidenţiat împlinirea a 300 de ani de la martiriul Sfinţilor Brâncoveni printr-o emisiune poştală.

Mărcile poștale ale emisiunii aduc un omagiu sacrificiului suprem al Sfântului Constantin Brâncoveanu, cel care rămâne în istoria neamului și în conștiința românilor ca ultimul domnitor al evului mediu, primul domnitor al epocii moderne și „Apusul de soare” al domnilor Basarabi, menţiona instituţia cu acel prilej

Sfinții Brâncoveni au fost canonizați în anul 1992. Foto credit: Romfilatelia.

SFÂNTUL ANTIM IVIREANUL

Chipul Sfântului Antim Ivireanul a apărut pe unul dintre timbrele emisiunii poştale lansate în anul 2013, cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la începerea construcţiei Mãnãstirii Antim.

Sfântul Antim Ivireanul este ctitorul Mănăstirii Tuturor Sfinților din centrul capitalei. Foto credit: Romfilatelia.

SFÂNTUL NEAGOE BASARAB

O imagine cu Sfântul Neagoe Basarab se regăsește pe un timbru din emisiunea dedicată împlinirii a 500 de ani de la construirea Mănăstirii Curtea de Argeș, în 2012.

Sfântul Neagoe Basarab, Domnitorul Țării Românești în perioada 1512 – 1521, cunoștea româna (limba maternă) slavona, greaca, latina, turca, germana, maghiară. Foto credit: Romfilatelia.

Considerată, la 1654, de scriitorul şi călătorul arab creştin Paul de Alep, ca fiind „una din minunile lumii“, Biserica Mănăstirii Curtea de Argeş a fost construită de Sf. Neagoe Basarab între anii 1512-1517.

SFÂNTUL ȘTEFAN CEL MARE

Sfântul Domnitor a fost omagiat prin intermediul a mai multe emisiuni filatelice.

Chipul Sfântului Ștefan a apărut pe timbrele Romfilatelia în 2004, cu prilejul împlinirii a 500 ani de la trecerea în veșnicie, dar și în 2016 la împlinirea a 550 de ani de la întemeierea Mănăstirii Putna.

Mănăstirea Putna este unul dintre cele mai importante lăcașuri de cult ctitorite de Sf. Ștefan. Foto credit: Romfilatelia.

SFINȚII ÎMPĂRAȚI CONSTANTIN ȘI ELENA

În anul omagial al Sfinților Constantin și Elena, în 2013, Romfilatelia a inclus icoana sfinților împărați pe o emisiune poștală dedicată împlinirii a 1700 de ani de la Edictul de la Mediolan.  

Pe timbrul cu valoarea de 4,70 lei este ilustratã o icoanã realizatã în stil bizantin, iar pe cel cu valoarea de 9,10 lei o icoanã parte a Catapetesmei Catedralei, realizatã de Otilia Michail Oteteleşanu în perioada 1961-1964, în tehnica email pe placã de argint. Pe plicul prima zi este ilustratã racla de argint cu moaştele Sfinţilor Împãraţi Constantin şi Elena.

2013 a fost declarat în Biserica Ortodoxă Română drept Anul Omagial al Sfinților Împărați Constantin și Elena.

 » sursa: www.infoPrut.RO