Țara noastră are, de astăzi, prima aplicație „made în România” care-i identifică pe toți cei care nu poartă corect masca, în spațiile în care această este obligatorie.

Această este o aplicație de înrolare digitală a unui client persoană fizică sau juridică, utilizată în special până acum pentru procesul de pre-aprobare a creditelor online și deschidere de cont.

Astfel, cu ajutorul algoritmilor de detecție și recunoaștere a feței, aplicația poate diferenția persoanele care poartă mască de cele care nu poartă, atenționând atunci când cei din urmă nu se supun regulilor. Atunci când cameră surprinde o persoană care nu se conformează, o notificare va fi trimisă administratorului sau responsabilului.

„În condițiile înmulțirii alarmante a numărului de persoane infectate, nevoia de a identifică în timp real persoanele care nu poartă masca a devenit o necesitate, dar și o obligație morală pentru organizațiile care au spații tranzitate. Soluția noastră le oferă șansa de a reacționa prompt și de a preveni posibile infectări și suntem mândri că putem contribui în acest fel la limitarea răspândirii virusului”, a declarat Adrian Bacaianu, director general Starbyte.

Aplicația 4Apply reprezintă o alternativă 100% românească, destinată instituțiilor financiare, companiilor de asigurări și oricărei firme care dorește să implementeze un flux de înrolare său de creditare online, automatizat, folosind date biometrice.

Platformă se conectează cu furnizori de semnătura digitală și în acest fel se pune la dispoziție un flux complet prin care utilizatorii pot semna digital documentele necesare direct pe telefon, PC sau tabletă, iar verificarea identității se realizează în timp real.