China a început testarea publică a noii sale monede digitale

China a început unul dintre cele mai mari teste cu public, pentru moneda sa digitală, în încercarea de a croi un viitor fără numerar.

Săptămâna trecută, guvernul din Shenzhen a organizat o loterie pentru a oferi o monedă digitală în valoare totală de 10 milioane de yuani (aproximativ 1,5 milioane de dolari). Aproape 2 milioane de persoane au aplicat și 50.000 de persoane au câștigat.

Potrivit CNBC, citat de Business Magazin, câstigatorii pot descărca acum o aplicație digitală renminbi, pentru a primi yuanul digital și a-l cheltui la peste 3.000 de comercianți dintr-un anumit district din Shenzhen.

Potrivit unei postări a aplicației de mesagerie guvernamentale Shenzhen WeChat , supermarketurile și farmaciile locale se număra printre comercianții participanți, precum și Walmart.

De notat că Yuanul digital nu este o criptomoneda, cum este bitcoin. În schimb, este emis și controlat de Banca Populară Chineză, banca centrală a țării. Nu caută să înlocuiască portofele digitale, precum Alipay sau WeChat Pay.

Bitcoin, în schimb, este descentralizat, ceea ce înseamnă că nu este deținut și controlat de o singură entitate și nu este distribuit de o bancă centrală.

Yuanul digital al Chinei a funcționat în ultimii ani și au avut loc cîteva mici teste în toată țara. Pilotul din Shenzhen este cel mai mare de până acum.

Băncile centrale din întreaga lume explorează ideea emiterii de monede digitale. Săptămâna trecută, Bank for International Settlements și șapte bănci centrale au publicat un cadru pentru monedele digitale ale băncilor centrale sau CBDC.