ACȚIUNE PENTRU SIGURANȚA TRANSPORTURILOR FEROVIARE

10 Octombrie 2020Sursa: IGPR

Peste 1.700 de kilograme de materiale susceptibile a proveni de la infrastructura feroviară au fost recuperate de polițiști, în urma unei acțiuni de o zi.

La data de 8 octombrie 2020, polițiștii structurilor de poliție transporturi au acționat, la nivel național, pentru prevenirea sustragerilor din vagoanele de mărfuri, precum şi de componente de la mijloacele de material rulant.

La acțiune au participat 390 de polițiști de la transporturi, sprijiniți de 23 de angajați feroviari, fiind verificate 92 de trenuri de marfă în stațiile de cale ferată și 43 în triaje.

Au fost verificate 244 de mijloace de material rulant în depouri, revizii, parcuri reci, precum şi în linie curentă şi au fost efectuate controale la 17 magazii de piese de schimb, nefiind constatate nereguli.

Totodată, poliţiștii au efectuat verificări şi la 132 de unităţi care au ca obiect de activitate colectarea de deşeuri de metale feroase şi neferoase, fiind recuperate 1.722 de kilograme de astfel de materiale, pentru care nu exista documentația legală și aplicate 2 sancțiuni contravenționale.

În cadrul aceleiași acţiuni, au fost efectuate 75 de controale la firme de pază care asigură securitatea în sistemul transporturilor feroviare.

Au fost aplicate, în total, 282 de sancţiuni contravenționale la legislația privind paza obiectivelor, bunurilor și valorilor, cea referitoare la contravențiile în domeniul transportului pe căile ferate și la reglementările privind interdicția de achiziționare de la persoanele fizice a materialelor de cale ferată, cu o valoare totală de 104.889 de lei.

Pe durata activităţilor, poliţiştii au întocmit 3 dosare penale, în care sunt cercetate 4 persoane.

Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
Detalii

Relaţii cu publicul
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
Detalii

Abonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii