Zeci de mii de români urmăriți în tăcere. Industria mandatelor de securitate, menținută în epoca Iohannis – Bolojan – Nicușor Dan
În România, reflexul totalitar al supravegherii continuă nestingherit, indiferent de numele președintelui sau de culoarea politică a guvernelor. În ultimii trei ani, țara a fost scena unei adevărate industrii a mandatelor de siguranță națională (MSN) — cel mai intruziv instrument de urmărire legală, care permite interceptarea, filajul, accesul la conturi și la corespondența privată a oricărui cetățean.
Peste 8.600 de mandate în trei ani. Zero respingeri. Zero filtre.
Potrivit datelor oficiale obținute de Gândul de la Parchetul General și Curtea Supremă de Justiție, între 2023 și 2025, au fost emise 8.603 mandate de siguranță națională.
Niciuna dintre cereri nu a fost respinsă.
Nici de Procurorul General, nici de judecătorii specializați ai Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ).
Doar în perioada alegerilor prezidențiale 2024–2025, statul român a emis 2.843 de mandate, invocând riscuri la „ordinea constituțională”. Conform surselor judiciare, peste 55.000 de români ar fi fost vizați indirect prin aceste ordine – un număr de aproape 8 ori mai mare decât în Statele Unite, raportat la populație.
Mandate semnate „ca primarul”
„Filtrul” care ar trebui să protejeze drepturile și libertățile fundamentale nu există, avertizează sursele.
Procurorul General al României a semnat automat toate solicitările primite de la structurile de informații și le-a înaintat ÎCCJ, unde judecătorii specializați le-au aprobat în bloc.
În timp ce în America, Curtea FISA publică anual numărul și rezultatul solicitărilor (cu respingeri și modificări clare), în România, Curtea Supremă recunoaște oficial că nu deține nici măcar o statistică a persoanelor supravegheate.
Supravegherea „pentru binele națiunii”
Mandatul de securitate națională permite interceptarea comunicațiilor, filajul, accesul la date financiare și chiar instalarea de tehnică de urmărire în spații private.
În teorie, el este un instrument excepțional.
În practică, România îl folosește ca mijloc de rutină, justificând totul prin „amenințări la siguranța națională”.
De la alegerile din 2024, când finaliștii au fost Călin Georgescu și Elena Lasconi, până la anularea scrutinului și reluarea din 2025, aparatele statului au lucrat la capacitate maximă.
O țară fără garanții și fără control parlamentar real
Parlamentul, care ar trebui să asigure controlul asupra serviciilor, tace.
Justiția, care ar trebui să protejeze cetățeanul, aprobă fără ezitare.
Iar cetățenii, prinși într-un mecanism opac și birocratic, devin „pericole” în dosare care, de cele mai multe ori, nu duc nicăieri.
România, 2025 – o țară europeană cu reflexe de stat polițienesc, unde dreptul la viață privată devine o formalitate.
