Politică

George Simion: „Ce oferă românii ucrainenilor, să ofere și ei românilor din Ucraina”

George Simion a reacționat, printr-u mesaj pe Facebook, după ce suporterii români prezenți la meciul de tineret România – Ucraina au fost amendați pentru „îndrăzneala” expunerii unui mesaj.

Mesajul care l-a înfuriat pe liderul AUR este expus în subsolul acestui articol.

Iată ce a scris George Simion pe Facebook: Urmează să fim amendați dacă spunem că suntem români în România???

Suporterii români prezenți la meciul de tineret România – Ucraina au fost amendați pentru „îndrăzneala” expunerii unui mesaj.

Ce conține mesajul vedeți cu toții. Nu este nimic agresiv, nimic „anti”-Ucraina, ci doar solidaritate cu românii din țara vecină. Oamenii au cerut reciprocitate: ce oferă românii ucrainenilor, să ofere și ei românilor din Ucraina.

Aici am ajuns: dacă spui că românii merită drepturi elementare pe pământul unde trăiesc, trebuie să fii „interzis”, pentru că ești „extremist”, în viziunea unora. În realitate, după ce a distrus fotbalul și sportul, regimul slugarnic de la București vrea să ucidă și libertatea de exprimare. Vor să ne facă să uităm că românii trebuie să fie solidari cu frații lor, oriunde s-ar afla.

Dar nu vor reuși!

Cucul tot mai cântă-n Bucovina… în limba română!, a scris liderul AUR.

Dacă doriți să susțineți acest proiect media independent acum o puteți face. Apăsați aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button