Revocarea lui Vlad Voiculescu din funcția de ministru al Sănătății i-a nemulțumit profund pe membrii USR, astfel că miniștrii USR au luat decizia de a nu participa la ședința de Guvern. Totodată, liderii USR și PLUS nu reușesc să cadă la înțelegere privind persoana ce ar urma să preia portofoliul Sănătăţii.
Potrivit unor surse din interiorul alianței, membrii USR îl susțin ca favorit la conducerea Ministerului Sănătății pe Adrian Wiener – medic și deputat USR de Arad, propunere respinsă de PLUS. Soluţia nu este însă acceptată de cei de la PLUS, care consideră că acest post le revine, ca urmare a discuţiilor din alianţă. Conducerile celor două formaţiuni se reunesc în această după-amiază.
Vlad Voiculescu a rămas fără funcția de ministru al Sănătății. Premierul Cîțu a trimis astăzi, 14 aprilie, la Cotroceni documentele prin care îl revocă din funcție pe ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, și pe secretarul de stat Andreea Moldovan. Vicepremierul Dan Barna a refuzat interimatul acestui minister.