Ministrul Sănătății Vlad Voiculescu și secretarul de stat Andreea Moldovan au elaborat un nou ordin privind criteriile de carantinare zonală. Documentul a fost publicat în Monitorul Oficial, fără ca premierul Florin Cîțu să-și dea acordul.
Noul ordin introduce calcularea unui punctaj pe baza acestor criterii astfel că un punctaj mare înseamnă că situația epidemiologică este considerată mai gravă și poate fi impusă carantină. Potrivit noilor reguli, municipiile și zonele metropolitane cu peste 100.000 de locuitori riscă să intre în carantină dacă au minimum 60 de puncte, iar restul localităților dacă au minimum 70 de puncte. Rata de incidență cumulată în 14 zile de la care se poate institui carantina este de 3 cazuri la o mie de locuitori. Pentru încetarea carantinei este prevăzut un singur criteriu: rata de incidență de sub trei cazuri la o mie de locuitori.