Scandalul pe scaunul de ministru al Sănătății pare să se încheie în cadrul discuțiilor care au avut loc între liderii coaliției de guvernare. Florin Cîțu are o condiție, să nu mai audă de Vlad Voiculescu și să nu fie pus consilier la Ministerul Sănătății.
Florin Cîțu le-a spus celor de la USR-PLUS că o va accepta pe Ioana Mihăilă la Ministerul Sănătății, dar numai dacă Vlad Voiculescu nu-i va fi consilier.
În 2020, Ioana Mihăilă a fost candidatul alianţei USR-PLUS la primăria Oradea. Îar în anul curent, începând cu 1 februarie, aceasta a ocupat funcţia de secretar în Ministerul Sănătăţii în timpul mandatului lui Vlad Voiculescu.
Totodată, specialista a mai contribuit şi la programul de guvernare al alianţei pentru managementul crizei de Covid-19. De asemenea, Mihăilă declară că a intrat în politică ca să facă o diferenţă şi nu pentru o funcţie sau alta.
Cei de la USR-PLUS au acceptat solicitarea lui Florin Cîțu și s-au delimitat de Vlad Voiculescu. De altfel, fostului ministru i s-a recomandat să plece în concediu.