Ministrul Sănătăţii vine cu o propagandă pe față și susţine că pentru a-i mobiliza pe nehotărâţi este nevoie de sprijinul bisericii şi al instituțiilor statului mai ales în sate sau în oraşele mici. Vlad Voiculesc a exclus însă că cei care se vaccinează să primească bonuri de masă sau alte ajutoare financiare, aşa cum ar fi propus unii parlamentari PNL într-o discuţie cu premierul.
Guvernul se gândește să ofere o zi liberă plătită persoanelor care acceptă unul dintre vaccinuri.
Vlad Voiculescu, ministru Sănătăţii: “O zi liberă ar putea să fie mai puţin decât un beneficiu, ar putea să fie o facilitare a vaccinării. Facem lucrurile mai uşoare ca oamenii să se vaccineze, nu o să le dăm un premiu”.
După ce trece al treilea val al epidemiei şi dacă va scădea rata de îmbolnăvire, guvernanţii se gândesc să relaxeze restricţiile. Iar cei imunizaţi ar putea avea acces cu adeverinţa de vaccinatre la terase, în restaurante, dar şi în sălile de spectacole sau la alte evenimente fără să se mai testeze. Cel mai probabil ei vor putea călători mai uşor în spaţiul european.
Florin Cîțu, prim-ministru: “Nu știu dacă aceasta este măsura, dar dacă îi ajută pe oameni să plece de la birou și să se vaccineze în ziua respectivă și vor să nu piardă o zi de muncă, ne gândim și la acest lucru. Dar cred că ar trebui, în primul rând, noi să ne gândim la acest lucru.