Premierul ungar Viktor Orban a declarat că dacă dorim să păstrăm libertatea şi suveranitatea Ungariei, nu vom avea altă opţiune decât să ocupăm Bruxellesul, referindu-se la alegerile europarlamentare din 9 iunie despre care el crede că vor aduce o victorie a partidelor suveraniste.
Iată ce a spus acesta: „Bruxellesul nu este primul imperiu care râvneşte la Ungaria, dar în ultimii 500 de ani toate imperiile de acest fel şi-au dat seama că opresiunea, corupţia sau violenţa (…) nu le duc nicăieri”, a amintit Orban, evocând imperiile Otoman, Habsburgic, dar şi Uniunea Sovietică. „Noi suntem David pe care Goliat ar face bine să-l evite”, a avertizat el, insistând că „Ungaria este o ţară suverană şi aşa va continua să fie”.
Vorbind în faţa a mii de simpatizanţi, premierul conservator ungar a comparat Bruxellesul cu un imperiu care „a abandonat oamenii, agricultorii, clasa mijlocie şi companiile”, în timp ce limitează „drepturile naţiunilor”.
Acest imperiu, a continuat Orban, „vrea să ne oblige să participăm la război (în Ucraina), să acceptăm migranţi şi să ne îndoctrineze copiii”.
El consideră că, în acest an decisiv, forţele politice suveraniste vor schimba harta politică devenind majoritare în Occident şi vor „restabili viaţa normală”, pentru că „europenii se tem că UE le ia libertatea”.