Cu doar câteva zile înaintea votului unei moțiuni de cenzură inițiate de eurodeputatul AUR Gheorghe Piperea, Ursula von der Leyen a recurs la una dintre cele mai vechi tactici politice: promisiuni de compromis. Sub presiunea unui vot simbolic, dar semnificativ, președinta Comisiei Europene a anunțat „mai multă putere pentru regiunile UE”, într-o tentativă evidentă de a calma tensiunile tot mai mari din Parlamentul European.
Moțiunea vine în contextul scandalurilor privind lipsa de transparență a comunicărilor Ursulei von der Leyen cu Pfizer în timpul pandemiei, dar și în urma unor acțiuni considerate abuzive de către mai mulți europarlamentari, inclusiv preluarea de atribuții de la statele membre și ocolirea Parlamentului în decizii majore. Cei care au urmărit activitatea Comisiei în ultimii ani acuză o concentrare periculoasă a puterii în mâinile președintei, o decuplare de la procesul democratic și o guvernare prin decizii unilaterale.
În timp ce von der Leyen vorbește despre pericolul reprezentat de partidele „extremiste” și dezinformare, premierul ungar Viktor Orbán lansează un atac direct: „E timpul să pleci.” Postarea sa, însoțită de o imagine simbolică cu von der Leyen părăsind scena, punctează o tensiune profundă între Bruxelles și guvernele naționale sceptice față de direcția Comisiei Europene.
Mai mult, chiar și sprijinul tradițional din Parlament începe să se fisureze. Grupurile socialiștilor și liberalilor au amenințat cu abținerea de la vot, cerând garanții legate de bugetul multianual și de păstrarea fondurilor sociale și de coeziune. Într-o aparentă concesie, von der Leyen a garantat că regiunile vor continua să primească direct fondurile europene, fără a fi filtrate prin guvernele naționale. Însă această măsură nu a fost suficientă pentru a potoli nemulțumirile.
Votul de cenzură este aproape sigur că nu va trece – fiind nevoie de o majoritate calificată – dar mesajul politic este devastator: încrederea în conducerea actuală a Comisiei Europene este șubredă. Iar dacă președinta Comisiei trebuie să „cumpere” loialitatea parlamentarilor cu promisiuni bugetare, întrebarea reală este cât mai valorează cuvântul Bruxelles-ului în fața cetățenilor europeni.
Conflictul cu Ungaria, criticile din partea propriului aparat, lipsa de transparență, gestionarea autoritară a pandemiei și promisiunile politice livrate în prag de criză conturează imaginea unei Comisii Europene tot mai izolate. În spatele unui discurs despre unitate și valori europene, se ascunde o realitate neliniștitoare: deficit de democrație, deficit de încredere și, în curând, poate și un deficit de legitimitate.
Acesta nu este doar un episod politic, ci un simptom al unei Europe conduse tot mai departe de cetățeni, tot mai departe de echilibrul puterilor și tot mai aproape de tehnocrație cu față de campanie. Moțiunea poate pica, dar criza de reprezentare rămâne.
