![](https://4media.info/wp-content/uploads/2025/02/JD-Vance.jpg)
Vicepreședintele american JD Vance a revenit asupra subiectului alegerilor prezidențiale anulate din România, exprimându-și îngrijorarea cu privire la motivele din spatele acestei decizii.
Potrivit acestuia, citat de The Guardian, scrutinul a fost anulat „pe baza unor suspiciuni slabe formulate de o agenție de informații și sub presiunea enormă exercitată de vecinii continentali ai României.”
Vance a criticat ideea că democrația poate fi distrusă prin campanii publicitare digitale provenite dintr-o țară străină, subliniind că, dacă un astfel de lucru este posibil, „atunci democrația respectivă nu a fost foarte solidă de la bun început.”
În plus, el a atacat organizatorii Conferinței de la München pentru excluderea partidelor populiste de la eveniment. „Nu trebuie să fim de acord unii cu alții… dar avem datoria de a participa la un dialog cu aceste partide,” a declarat Vance.
El a continuat criticile la adresa celor care, în opinia sa, folosesc concepte precum „dezinformare” și „fake news” pentru a-și proteja propriile interese. „Pentru mulți dintre noi, de cealaltă parte a Atlanticului, pare tot mai evident că vechile interese înrădăcinate se ascund în spatele unor expresii urâte, moștenite din epoca sovietică, precum dezinformare și manipulare, pentru că pur și simplu nu le place ideea ca cineva cu o viziune alternativă să-și exprime o opinie diferită, sau, ferească Dumnezeu, să voteze altfel, sau, și mai rău, să câștige alegeri.”
Vance acuză Europa de cenzură
JD Vance a continuat prin a critica ceea ce consideră a fi restricționarea libertății de exprimare în Europa.