ActualitateInternațional

Va folosi Rusia arma nucleară?

Vladimir Putin a anunțat, nu doar o singură dată, că dacă îndrăznește occidentul să atace Federația Rusă, atunci țara sa ar folosi cu siguranță arma nucleară.

Sigur că și numai simplul anunț că acest lucru s-ar putea întâmpla arată slăbiciunile unei Rusii izolate de restul lumii și slab pregătită militar, cu o armată incapabilă să cucerească o oaste cu mult mai mică și teoretic cu mult mai puțin dotată(în realitate, cu sprijin european și american, probabil armata ucrainiană este la moment cea mai puternică și mai înzestrată armată din Europa).

Putin, în mintea sa bolnavă, consideră că războiul pe care l-a declanșat în Ucraina reprezintă o bătălie existențială cu occidentul.

Doctrina militară a Federației Ruse susține că se poate folosi arsenalul nuclear al țării în condițiile în care există o amenințare existențială. Sigur că în cazul de față, cu o Rusie agresivă, nu există o asemenea amenințare, însă nu și din punctul de vedere al lui Vladimir Putin. Acesta continuă politicile lui Stalin cu privire la zonele de influență militară, politici desprinse din secolul trecut dar pentru Rusia la fel de actuale.

Ar putea Rusia să atace obiective din Europa sau SUA?

Ca Rusia să atace obiective în Europa este puțin probabil, cu atât mai mult când discutăm despre Europa de Vest.

În privința SUA este și mai puțin probabil ca acest lucru să se petreacă.

Pe de altă parte umilința suferită în Ucraina realizează posibilitatea ca dintr-o nebunie generalii Ruși să cadă în plasa răzbunării și să folosească arme neconvenționale. Sigur că acest lucru înseamnă pierderea pe definitiv a statului de mare putere mondială pentru Rusia, dar asta se vede de aici, nu din interiorul țării conduse de Vladimir Putin.

Rusia și America controlează 90% din arsenalul nuclear al lumii. Cele două state se potențează reciproc atunci când este vorba despre utilizarea acestui arsenal. În cazul în care Rusia ar greși utilizând o asemenea armă atunci reacția SUA dar și cea Europeană ar fi cu siguranță nu doar proporțională ci chiar exagerată. S-a văzut acest lucru atunci când Vladimir Putin a decis să atace Ucraina crezând că lumea occidentală va asista cum un stat cu aspirații democratice este ținut sub presiunea armelor.

Degeaba amintește Putin lumii că singurii care au utilizat arma nucleară sunt chiar americanii. Acest lucru s-a petrecut acum aproape un secol, în timpul unui război convențional cu zeci de milioane de victime și care nu are nici o legătură cu lumea în care astăzi trăim.

Rusia și SUA dispun de cele mai multe focoase nucleare

La acest moment Rusia deține cele mai multe arme nucleare, însă cifrele dintre cele două state sunt foarte apropiate: aproximativ 6.000 de bombe atomice.

Ce este o armă nucleară

În prezent există două tipuri de arme nucleare: cele bazate exclusiv pe reacția de fisiune nucleară și cele care utilizează fisiunea nucleară pentru amorsarea reacției de fuziune nucleară.

Armele bazate pe fisiunea nucleară constau dintr-o cantitate de uraniu îmbogățit care formează o masă supra-critică în care se dezvoltă exponențial reacția în lanț. Masa supra-critică se realizează fie prin implantarea unei piese din material fisionabil în masa subcritică (metoda proiectilului) fie prin comprimarea (cu explozivi chimici) unei sfere de material fisionabil până se atinge masa supra-critică (metoda imploziei).

Arma nucleară cu fuziune (arma termonucleară, bomba cu Hidrogen) folosește energia rezultată din fisiune pentru a comprima și încălzi deuteriul și tritiul până aceștia fuzionează.

Există și arme nucleare cu destinații speciale precum arma cu neutroni sau arma cu contaminare radioactivă. Arma cu neutroni este o armă termonucleară construită special pentru a produce un flux mare de neutroni ce produce multe decese dar nu produce contaminare radioactivă și nu afectează construcțiile. Arma cu contaminare este o armă cu fisiune învelită cu un material (cobalt, aur) care prin activare produce o contaminare radioactivă extrem de puternică. Proiectile cu uraniu sărăcit au fost dezvoltate și testate în anii `70 în scopul întăririi puterii de penetrare. Aceste muniții sunt cu dispersie de substanțe radioactive care, inhalate sau ingerate devin letale.

Din punct de vedere al strategiei militare armele nucleare se împart în : arme strategice (care vizează țări sau populații mari) sau tactice (utilizate numai pe câmpul de luptă). Armele nucleare strategice sunt transportate la țintă cu avioane sau rachete. Armele tactice sunt transportate cu rachete, artilerie, torpile, etc.

În perioada 1960-1980 SUA și URSS au folosit dispozitive explozive bazate pe energie nucleară pentru scopuri comerciale (explozii nucleare pașnice). Tratatul de eliminare a testelor nucleare din 1966 a interzis toate exploziile nucleare, indiferent de scopul lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button