Romsilva „reorganizată”: eficientizare sau preludiul unei privatizări la preț de lichidare?

Reforma pe hârtie vs. realitatea din teren

Sub eticheta „eficientizării”, reorganizarea Romsilva pare construită după un manual clasic de pregătire pentru privatizare: separi activitățile, declari o parte „neprofitabile”, apoi le externalizezi ori le vinzi. În absența unor garanții solide și a transparenței asupra motivelor, cifrelor și calendarului, măsura riscă să devină un jalon de monetizare rapidă a patrimoniului forestier conex, nu o modernizare autentică a managementului pădurilor.

Ce înseamnă, concret, „reorganizarea”

1) Separarea activităților comerciale de cele administrative

La prima vedere, e un pas normal de guvernanță corporativă: delimitezi funcția de administrare (reglementare, control, pază) de cea de exploatare și valorificare. În practică, însă, dacă separarea nu este dublată de criterii clare și auditate pentru „profitabilitate”, devine ușa de serviciu pentru:

• etichetarea unei părți ca „pierdere structurală”,
• mutarea costurilor către public și vânzarea veniturilor către privat.

Fără o metodologie publică de alocare a costurilor și veniturilor, „separarea” poate cosmetiza bilanțuri și crea pretexte de cedare a activelor.

2) Privatizarea activităților auxiliare

Complexuri de vânat, păstrăvării, centre de prelucrare a fructelor de pădure, cabane de silvoturism, chiar hoteluri (ex. Hotelul Silva) – toate sunt piese din lanțul de valoare adăugată construit în jurul resursei forestiere. Vânzarea lor izolată rupe sinergiile și transferă crema veniturilor către entități private, lăsând cheltuielile cu paza, monitorizarea și refacerea fondului forestier în sarcina statului. Dacă acesta e „planul”, nu e reformă; e „cream skimming” pe bani publici.

3) Reducerea cu peste 50% a direcțiilor silvice

Mai puține direcții înseamnă, matematic, mai puțină capacitate de control local—exact acolo unde tăierile ilegale se ascund în micro-decizii și complicități. Orice comprimare a rețelei trebuie dublată de:

• creșterea efectivelor operative la nivelul ocoalelor,
• tehnologie de urmărire în timp real (trasabilitate digitală robustă),
• audituri independente și rotație periodică a personalului-cheie.
  Altfel, „reorganizarea” devine relaxare a pazelor într-unul dintre cele mai vulnerabile sectoare.

Cui folosește „eficientizarea”

• Intermediarilor de pe lanțul de valorificare a lemnului și produselor conexe, dacă activele auxiliare se vând „la pachet”.
• Consultanților și caselor de evaluare care gestionează procesele de separare, vânzare, externalizare.
• Operatorilor privați deja poziționați pentru a prelua facilități profitabile pe criterii opace sau accelerate.

Cui nu-i folosește: comunităților locale, care pierd venituri recurente, și statului, care rămâne cu partea scumpă—paza, monitorizarea, refacerea—fără renta activelor auxiliare.

Dacă e reformă autentică, unde sunt garanțiile?

O reorganizare onestă ar trebui să vină cu:

• Audit independent (financiar + operațional) publicat integral, înainte de orice decizie de separare/vânzare.
• Metodologie publică de alocare a costurilor între administrativ și comercial, validată de experți independenți.
• Interdicție temporară (moratoriu) pe vânzarea activelor strategice până la finalizarea auditului și a consultării publice.
• Traseu decizional și calendar: proiect normativ, dezbatere reală, studiu de impact, avize, abia apoi implementare etapizată.
• Clauze anti-captură: interdicția ca foști decidenți să cumpere/gestioneze active vândute timp de 3–5 ani; transparență totală asupra beneficiarilor reali.
• Indicatori de rezultat (nu doar de proces): suprafață reîmpădurită, volum tăieri legale/ilegale, venit net consolidat, calitatea biodiversității, reclamații, sancțiuni.

Riscuri majore dacă se merge înainte „pe repede-înainte”

• Fire sale al activelor auxiliare la evaluări sub-optimale, greu reversibile.
• Explozie a tăierilor ilegale prin reducerea densității de control și demoralizarea aparatelor locale.
• Izolarea funcției de administrare într-o structură „sarcină fără venit”, condamnată la subfinanțare cronică.
• Corecții financiare europene dacă reformele invocate în numele modernizării sunt folosite, de fapt, ca paravan pentru dezinvestire.

Întrebările pe care trebuie să le auzim la fiecare pas

1. Ce înseamnă „neprofitabil” și cine decide? Pe ce bază metodologică?
2. Ce active se vând/externalizează și cu ce evaluatori? Ce prețuri de referință, ce comparabile?
3. Cine cumpără/concesionează și cine sunt beneficiarii reali?
4. Ce rămâne la stat și cu ce buget operațional? Care sunt țintele de performanță, pe 3–5 ani?
5. Ce mecanisme anti-conflict de interese sunt introduse explicit în lege, nu doar în proceduri interne?

Eficientizare fără capture? Demonstrați, nu proclamați

Reforma unei companii-pivot din economia pădurii nu se face cu sloganuri și „hărți de reorganizare” ascunse de ochiul public. O separare sinceră a funcțiilor poate fi utilă, dar doar dacă profiturile nu se privatizează, iar pierderile nu rămân publice. Până când nu vedem auditul, metodologia, calendarul, moratoriul pe vânzări și clauzele anti-captură, „reorganizarea” Romsilva arată mai degrabă ca preludiul unei privatizări pe bucăți. Iar aceasta nu e eficientizare; este deposedare.

Dacă autorii planului au dreptate și urmăresc performanța, nu privatizarea mască, să o dovedească în scris: cu cifre, proceduri, termene și transparență deplină. Altfel, suspiciunea publică nu este o „narațiune”, ci apărarea minimă a unui patrimoniu care nu se mai poate reface la loc, odată vândut.