Există zone ale unei societăți comerciale private care nu sunt profitabile în mod direct dar cu toate acestea acele societății nu renunță la a presta serviciile în pierdere deoarece ele sunt importante pentru alte părți profitabile ale activităților desfășurate. Același lucru trebuie să se întâmple și sectorul public acolo unde statul deține acțiuni care sunt foarte profitabile, cum este HIDROELECTRICA, și acțiuni care nu sunt profitabile cum sunt cele din zona de armament.
USR a pus gând rău tocmai acestei industrii care este atât de necesară și vitală pentru securitatea României. USR dorește să închidă trei fabrici de armanent pe motiv că nu ar fi profitabile, de parcă războiul ar fi ceva profitabil pentru popor și nu doar pentru unii.
Este vorba despre Uzina Mecanică Cugir, Fabrica de arme Cugir și Uzina Automecanică Cugir.
Sub termenul de privatizare știm cu toții ce se află: specialiștii vor fi lăsați pe drumuri, muncitorii vor fi dați afară, clădirile se vor demola, terenul va fi eliberat și apoi se va face un mol tocmai pe banii românilor, căci molul este doar consecința banilor rezultați din operațiunile precedente.
Sigur că statul român, pe lângă câteva avioane supersonice expirate trebuie să se apuce să cumpere și producția autohtonă chiar dacă ea nu corespunde intereselor unor vecini sau aliați de a ne consolida pe plan intern și extern. O să spună că sunt produse vechi, expirate, că nu mai sunt la standardele potritivite. Pe de altă parte situația pandemică a arătat foarte clar că anume segmente ale economiei trebuie să fie ținute și apărate, chiar dacă ele aparent sunt pe pierdere.
Nu poți avea o armată NATO fără o industrie de apărare și fără ca statul să dețină un mic control asupra acestei industrii.
Să formezi alți specialiști pe repede înainte nu este posibil, tocmai de aceea aceste fabrici trebuie păstrate și numai pentru simplul motiv că reprezintă locuri în care poate continua cercetarea și se pot perfecționa specialiștii în ceea ce înseamnă zona inginerească militară. Așa ceva nu se poate distruge.
Dar USR dorește să distrugă tot ceea ce este românesc, este de preferat ca să stăm cu mâna întinsă și să plătim sume foarte mari de bani către cei care doresc să ne vândă produse expirate.