Politică

USR-istul Silviu Zinica s-a înscris în PSD Galați, după ce ani de zile a strigat la „ciuma roșie”

Primarul comunei Smârdan, Silviu Zinica, a anunțat că a renunțat la calitatea de membru USR și s-a înscris în rândurile PSD, urmând să candideze pentru un nou mandat din partea social-democraților.

Anunțul a fost făcut alături de președintele PSD Galați, Dan Nica, și președintele CJ Galați, Costel Fotea, care au ținut astfel să-și arate susținerea pentru primarul din Smârdan.

Silviu Zinica a precizat că a găsit în echipa PSD, în mod necondiționat, un sprijin în dezvoltarea proiectelor de interes local.

”PSD și CJ Galați ne-au sprijinit în deblocarea unor proiecte la nivelul comunității. CJ Galați e un model în atragere de fonduri europene, ne propunem și noi, la nivelul comunei Smârdan, să fim un model de bună practică în materie de dezvoltare a comunității rurale și atragerea de fonduri europene. În prezent, avem în derulare – pe infrastructură, utilități, educație etc. – proiecte în valoare de 40 milioane de euro și ne dorim, cu sprijinul echipei PSD, să dezvoltăm în continuare și alte proiecte importante”, a declarat Silviu Zinica.

Referitor la relația cu USR, primarul din Smârdan a declarat că ”e clar că, dacă s-a ajuns într-un anumit punct, lucrurile nu au funcționat”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button