Recomandarea redacției

USR a dat în 2022 peste 1,5 milioane de lei pe consultanță – Banii s-au dus spre membri ai partidului sau spre apropiați ai acestora

USR a plătit în 2022 în jur de 1,5 milioane de lei pentru servicii de consultanță politică. Banii se duc spre membri ai partidului sau spre apropiați ai acestora. Rezultatele, însă, nu sunt nici pe departe satisfăcătoare având în vedere poziția partidului condus de Cătălin Drulă în sondaje.

USR plătește sume consistente pentru servicii de consultanță politică, însă rezultatele se lasă încă așteptate. Lunar, pe semnătura lui Cătălin Drulă se achită facturi de 1.000 până la 6.000 de euro unor membri de partid sau apropiaților acestora. Sumele par în creștere, în condițiile în care, anul trecut partidul a cheltuit aproape 1,5 milioane de lei pentru consultanță politică.

USR se situează sub scorul obținut la alegerile din 2020, deși se află în opoziție, iar guvernarea PSD – PNL nu este nici pe departe satisfăcătoare. Partidul lui Cătălin Drulă a obținut la alegerile parlamentare din 2020 cel mai bun scor de la înființare, undeva în jur de 15%. După aproape un an la guvernare, alături de PNL, în 2020 – 2021, ajuns în opoziție partidul a căzut la 13%.

Comparativ cu anul trecut, în primele cinci luni ale anului 2023, se constată o creștere a sumelor plătite pentru consultanță politică, de USR. Creșterea este cu aproximativ 50%, de la 550.000 de lei în prima parte a anului trecut, la aproape 806.000 de lei în acest an. Creșterea cheltuielilor poate fi justificată prin apropierea anului electoral 2024 și nevoia USR de strategii politice care să aducă formațiunea în prim plan.

Pe de altă parte, trebuie spus că sumele plătite de USR sunt mult mai mici decât cele alocate, pentru același tip de servicii de PSD – 5 milioane de lei – sau de PNL – 3 milioane de lei.

USR îi plătește cei mai mulți bani lui Cristian Ghinea, fostul ministru al Fondurilor Europene. Firma acestuia, Thinking Ahead Research and Consultancy SRL încasează lunar, pe bază de contract de consultanță politică, în jur de 6.000 de euro.

Surse politice, din interiorul USR, spun că banii reprezintă nu doar contravaloarea serviciior prestate de Ghinea, ci și o compensație pentru pierderea poziției de europarlamentar. Cristian Ghinea a fost ales ca europarlamentar, în 2019, dar a renunțat la funcție pentru portofoliul de la Ministerul Fondurilor Europene. De altfel, el primește bani pentru monitorizarea implementării PNRR, așa cum a și declarat, de altfel, la un moment dat în trecut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button