USR a cerut eliminarea de pe YouTube a unei melodii hip-hop pro-AUR. Răspunsul BEC:
Biroul Electoral Central (BEC) a respins contestația depusă de Uniunea Salvați România (USR) împotriva unei decizii emise de Biroul Electoral Județean (BEJ) Ilfov, în contextul alegerilor prezidențiale din 2024.
Contestația USR a vizat un material de propagandă electorală online (un videoclip publicat pe Youtube: „Poe x Dodut – Ne luam tara inapoi”) legat de candidatul George Simion, despre care partidul a susținut că nu respecta normele legale prin lipsa codului unic de identificare.
În urma contestației formulate de USR la BEC, Biroul Electoral Central a menținut decizia BEJ Ilfov, respingând contestația ca fiind neîntemeiată. BEC a explicat că legea nu impune obligativitatea codului unic de identificare pe materialele de propagandă online. Conform BEC, „dispozițiile art. 36 din Legea 334/2006 […] obligația indicării codului de identificare al partidului se referă doar la materialele prevăzute la art. 36 alin. (2) lit. a), c) și e), materialele de propagandă electorală online prevăzute la lit. d) neregăsindu-se printre acestea”.
De asemenea, BEC a considerat că, „în mod corect, BEJ nr. 25 Ilfov a reținut că din probele atașate plângerii nu se poate dovedi că materialul încărcat în mediul online a fost finanțat de competitorul electoral susținut de partidul AUR”. În absența unor dovezi clare că materialul ar fi fost finanțat direct de candidatul George Simion sau de partidul AUR, contestația nu a fost considerată validă.