Spectacol pe spatele sinistraților: USR vine cu echipă de filmare, ministrul Mediului pleacă după 10 minute
Ajutor sau campanie? Vizită cu camere, interviuri și regie la fața locului
În plină criză provocată de inundații sau alunecări de teren (în funcție de contextul real), o scenă inedită s-a derulat în localitatea afectată: reprezentanții USR au sosit la fața locului însoțiți de o echipă completă de filmare, cu camere profesionale, microfoane direcționale și cadre regizate aproape cinematografic.
În timp ce localnicii încă își scoteau bunurile din apă sau noroi, echipa USR părea mai preocupată să surprindă „emoția momentului” decât să ofere sprijin concret. Interviurile cu sinistrații s-au ținut lanț, iar cadrele dramatice păreau pregătite pentru rețelele sociale.
Ministrul Mediului – 10 minute și plecat
Într-un contrast izbitor, ministrul Mediului, oficial responsabil direct cu reacția instituțională la dezastrul natural, a poposit doar 10 minute în zonă. Fără declarații de substanță, fără angajamente clare și fără interacțiune reală cu localnicii, vizita sa a lăsat în urmă doar o imagine de „bifat prezența”.
Această atitudine ridică întrebări serioase despre modul în care Guvernul gestionează crizele de mediu și despre cât de interesați sunt oficialii să audă vocea celor afectați.
Campanie electorală mascată?
Criticii acțiunii USR o numesc „PR pe spinarea celor loviți de necazuri”. Mai mulți localnici au fost surprinși de amploarea logisticii media aduse de partid:
„Ne-am trezit cu reflectoare și cameramani ca la o emisiune TV. Credeam că vine vreo televiziune mare, dar era un partid politic”, a spus un bărbat din zonă.
Deși partidele politice au dreptul să se implice în comunități, tonul și forma acțiunii USR a fost perceput de unii ca fiind mai aproape de regie decât de empatie.
Unde e statul, când nu e nicio cameră pornită?
În vreme ce opoziția aduce camere, iar puterea pleacă în fugă, cetățeanul de rând rămâne în urmă, cu casa afectată, cu temeri și fără soluții reale. Oamenii nu au nevoie de cadre frumoase sau promisiuni goale, ci de infrastructură de prevenție, reacție promptă și reconstrucție reală.
Concluzie: imaginea contează, dar realitatea doare
Ce am văzut zilele acestea este o demonstrație clară că spectacolul politic a înlocuit adesea acțiunea reală. Dacă unii se filmează lângă noroi, iar alții fug de el, întrebarea rămâne:
Cine reconstruiește, când luminile se sting?
