Internațional

Ursula von der Leyen: UE trebuie să se pregătească pentru întreruperea completă a gazului rusesc

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avertizat miercuri Uniunea Europeană să se pregătească pentru „întreruperea completă” a gazelor din Rusia, transmite dpa.

Şefa executivului european a declarat că Comisia intenţionează să anunţe planuri de urgenţă la nivelul UE, la jumătatea lui iulie, pentru a asigura transportul gazelor „acolo unde este cea mai mare nevoie de ele”, în cazul sistării complete a furnizării de gaz rusesc, scrie Agerpres.

Ea a informat la zi Parlamentul European, la Strasbourg, despre progresele realizate de UE în eliminarea dependenţei de importurile de energie din Rusia, în contextul războiului din Ucraina.

Invazia rusă din această ţară a declanşat sancţiuni europene împotriva Moscovei, care a reacţionat prin blocarea unor livrări.

Ca urmare, importul de gaze naturale lichefiate (GNL) din SUA s-a triplat, pe ansamblul UE, faţă de anul 2021, în timp ce importurile medii lunare prin conductele de gaze din Rusia a scăzut cu o treime, a arătat von der Leyen.

Preşedinta CE a respins apelurile la temporizarea tranziţiei Uniunii către energia regenerabilă, deşi Europa se confruntă cu o criză energetică tot mai acută. „Noul mediu de securitate este cel mai bun argument pentru accelerarea dezvoltării regenerabilelor”, a susţinut ea, adăugând că aceste surse de energie „ne asigură independenţa faţă de combustibilii fosili ruseşti”.

Concurenţa continuă pentru resursele limitate de combustibili fosili nu va face altceva decât să crească preţurile şi să îl finanţeze pe preşedintele rus Vladimir Putin, a arătat von der Leyen. „Este evident că Putin continuă să folosească energia ca pe o armă”, a declarat ea, precizând că Rusia a sistat deja livrările de gaze către 12 state membre ale Uniunii Europene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button