Într-un raport consultat de Financial Times, Comisia Europeană propune statelor membre să reducă consumul de apă cu 10% până în 2030. O măsură care, pe hârtie, pare un pas înainte, dar în realitate seamănă mai degrabă cu o exercițiu de PR birocratic decât cu un plan de salvare a continentului.
Probleme structurale, răspunsuri simbolice
Europa pierde anual peste 25% din apa potabilă doar din cauza infrastructurii vechi și defectuoase. În unele țări, precum Bulgaria, pierderile ating un șocant 60%. În loc să impună un plan urgent, cu termene și sancțiuni, Comisia „încurajează” țările să-și stabilească propriile obiective — fără niciun instrument de control sau coerciție. Cu alte cuvinte, fiecare face ce vrea, când poate. Sau deloc.
Deși se vorbește de o necesitate de investiții de 23 miliarde de euro pe an, fondurile alocate real sunt nesemnificative. Comisia mizează pe împrumuturi și garanții din partea Băncii Europene de Investiții, dar nimeni nu explică cine va plăti nota — mai ales în statele est-europene, deja sufocate de austeritate, datorii și investiții blocate.
Lipsa de acțiune coordonată = haos
Situația este alarmantă în sudul Europei, unde seceta face ravagii pentru al treilea an consecutiv, dar nici nordul nu scapă. În Suedia, grădinile nu mai pot fi udate cu furtunul. În Franța și Spania, conflictele între fermieri și ecologiști au escaladat. În Grecia, specialiștii avertizează că Atena riscă să rămână fără apă în doi ani.
Ce face Comisia? Vorbește despre dușuri mai scurte. Comisarul Jessika Roswall afirmă că „trebuie să ne gândim cum folosim apa, chiar și când facem duș.” Un mesaj care ar putea figura pe un afiș de campanie ecologistă pentru școlari, dar care sună revoltător de lipsit de substanță când vine din partea unei instituții responsabile de securitatea resurselor continentului.
Cifre alarmante, dar nicio obligație
Doar 2,4% din apa utilizată în UE este refolosită. Comisia dorește „să încurajeze” creșterea acestui procent, dar nu există niciun plan coercitiv sau măsuri concrete. „Ținta” de 10% nu este obligatorie. Într-o perioadă în care BCE avertizează că 15% din PIB-ul zonei euro este expus riscului din cauza lipsei de apă, planul pare mai degrabă un gest simbolic, cu iz electoral, decât o strategie reală.
Bruxelles-ul se joacă de-a criza apei
În loc să ia măsuri ferme, să aloce bugete reale și să impună un calendar strict, Comisia Europeană pasează responsabilitatea către statele membre, într-un stil deja clasic pentru birocrația de la Bruxelles. În timp ce barajele seacă, fermierii se ceartă pe conducte, iar orașele încep să raționalizeze apa, Uniunea răspunde cu recomandări și broșuri.
Criza apei nu se combate cu sfaturi despre dușuri mai scurte. Se combate cu decizii ferme, planuri coordonate și investiții reale. Iar la acest capitol, planul prezentat este mult prea slab, mult prea târziu.
