Cu un ton solemn, dar rupt de realitate, Ursula von der Leyen a transformat ceremonia de decernare a Premiului Carol cel Mare într-o tribună pentru un proiect de unificare europeană cu iz totalitar. În loc să reflecte voința cetățenilor europeni, președinta Comisiei Europene a pledat pentru mai multă înarmare, mai mult control birocratic și extinderea unei Uniuni din ce în ce mai greu de susținut democratic.
Într-un moment în care Europa se confruntă cu crize suprapuse – de identitate, de resurse și de suveranitate –, Ursula von der Leyen a fost recompensată la Aachen nu pentru moderație, reforme sau echilibru, ci pentru apetitul ei tot mai vizibil pentru putere centralizată și federalizare accelerată.
Într-un discurs care a sunat mai degrabă ca un manifest imperial, șefa Comisiei Europene a comparat prezentul cu anul 1989, când Europa s-a eliberat de sub jugul sovietic, dar fără nicio ironie a propus o nouă supunere – de această dată față de o superstructură birocratică cu centrul la Bruxelles.
De la „unitate” la supunere colectivă
„Istoria ne cheamă din nou”, a declarat von der Leyen, cerând mai multe cheltuieli pentru apărare, extinderea Uniunii către Est și accelerarea procesului de „reunificare”. Retorica sa, ambalată în clișee despre pace și democrație, maschează un plan periculos de diluare a suveranității naționale sub pretextul unor „valori comune”.
Apelul la „independență față de SUA” este, în fapt, un semnal de alarmă. În loc să întărească alianțele tradiționale ale Europei, von der Leyen vrea ca UE să se înarmeze cu sute de miliarde de euro, fără un control parlamentar real, fără transparență și fără acordul cetățenilor europeni. Să nu uităm: Comisia Europeană nu este aleasă direct de popoarele europene, iar președinta ei nu reprezintă voința electoratului, ci a elitelor de la Bruxelles.
O nouă Europă, construită pe ruinele voinței naționale
Aderarea accelerată a Ucrainei, Moldovei, Georgiei și Balcanilor de Vest este prezentată ca o „reunificare istorică”. În realitate, este o mișcare geopolitică riscantă, care va pune o presiune uriașă pe economiile deja fragile ale statelor vest-europene, va crea noi falii în interiorul Uniunii și va transforma proiectul european într-un conglomerat instabil și lipsit de coerență.
În loc să rezolve problemele reale ale europenilor – inflație, migrație necontrolată, energie scumpă, agricultură sufocată de reglementări – Ursula von der Leyen alege să premieze armata, extinderea și discursul propagandistic. Este un proiect de putere, nu de progres.
Premiu pentru control, nu pentru democrație
Premiul Carol cel Mare, cândva o distincție onorabilă, devine astfel un simbol al complicității politice între elitele europene care aplaudă centralizarea puterii. În loc să premieze lideri care apără libertatea, subsidiaritatea și drepturile cetățenilor, Aachen-ul o onorează pe Ursula von der Leyen pentru impunerea unor politici controversate: gestionarea opacă a pandemiei, impunerea Green Deal-ului fără consultări reale și susținerea necondiționată a războiului prin înarmare masivă.
Europa, la o răscruce între unitate și uniformizare
Sub conducerea Ursulei von der Leyen, proiectul european pare să alunece tot mai mult spre o formă de superstat tehnocratic, în care voința națiunilor este subordonată unor decizii luate în spatele ușilor închise. Premiul pe care l-a primit nu este un semn de recunoaștere democratică, ci mai degrabă o validare între elite a unui drum periculos, anti-național și lipsit de legitimitate populară.
