Secretarul de stat pentru politici naţionale din Guvernul Ungariei, Potápi Árpád János, a declarat, în Harghita, că Programul de dezvoltare economică a Transilvaniei, derulat de Executivul de la Budapesta, a fost şi va fi discutat în continuare cu Guvernul României, susţinând că între cele două state există o colaborare foarte bună.
„Noi acest program de dezvoltare economică întotdeauna l-am discutat şi cu Guvernul României şi în continuare vom face la fel şi scopul nostru este ca să încercăm să ajutăm şi să întărim agenţii economici maghiari de aici, în aşa fel încât să putem, totodată, să consolidăm şi să întărim şi economia României. Aşa a fost şi până acum şi va fi şi în continuare aşa şi din acest punct de vedere am avut o colaborare foarte bună”, a declarat presei de limbă română Potápi Árpád János, la Siculeni, unde a participat la comemorarea secuilor ucişi în 1764 de trupele austriece.
Acesta a ţinut să puncteze că în ultimii doi ani, prin intrarea la guvernare a UDMR şi datorită vicepremierului Kelemen Hunor, relaţiile de vecinătate dintre România şi Ungaria s-au dezvoltat mult mai bine decât anterior.