Internațional

Ungaria blochează orice discuție de integrare a Ucrainei în NATO: „Drepturile minorităților sunt grav încălcate în Ucraina”

Guvernul ungar nu va contribui la nicio decizie de integrare în cadrul NATO cu privire la Ucraina până când nu vor fi restituite toate drepturile maghiarilor din Transcarpatia de care au beneficiat până în 2015, a precizat, la Bruxelles, ministrul ungar de externe Péter Szijjártó.

Se încalcă grav regulile stabilite deja în NATO

„Credem că acest lucru a încălcat grav abordarea generală și regulile NATO privind luarea deciziilor unitare și unanime, dar bineînțeles am luat act de această decizie”, a afirmat Péter Szijjártó, care a menţionat: La reuniune au vorbit despre respectarea drepturilor minorităților naționale şi secretarul general și miniștrii de externe din Grecia, Croația, Canada și Turcia.

Drepturile minorităților sunt grav încălcate în Ucraina

Ministrul ungar de externe a amintit că drepturile maghiarilor din Transcarpatia sunt ştirbite sistematic în Ucraina din 2015, iar cel mai recent exemplu în acest sens este faptul că în acest an, din luna septembrie funcţionarea şcolilor minoritare va deveni imposibilă, în pofida faptului că în Ungaria, în 1.300 de instituţii de învăţământ învaţă azi elevi ucraineni refugiaţi. Astfel, funcționarea a 99 de școli primare și gimnaziale maghiare trebuie să înceteze în această formă, ba mai mult, de la universităţi a fost luat chiar și dreptul de a alege limba de predare, ceea ce afectează două universități cu predare în limbă maghiară.

Îi vom susţine, așa cum i-am susținut întotdeauna, pe maghiarii din Transcarpatia, vom susține drepturile lor”, a subliniat Péter Szijjártó, care a adăugat: Unii participanţi ai şedinţei au făcut declaraţii destul de agresive despre victoria militară și transporturile de arme, în timp ce s-a vorbit puțin despre pace.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button