Zilele lui Klaus Iohannis în funcția de președinte al României sunt numărate, după ce liderul AUR, George Simion, a început o campanie puternică de strângere de semnături. Primarul PNL din Zlatna, Silviu Ponoran, a semnat listele AUR pentru demiterea președintelui Klaus Iohannis.
Contactat de reporterii alba24.ro, primarul Silviu Ponoran, a confirmat că a semnat listele AUR pentru demiterea președintelui Iohannis. Întrebat de reporterul alba24.ro de ce a semnat în condițiile în care este un membru vechi al PNL Alba, acesta a declarat că ”încă” este membru, dar este un ”liberal mai ciudat”.
De asemenea Silviu Ponoran a declarat că nu a fost de acord nici cu candidatura pentru cel de al doilea mandat ca președinte, din partea PNL, a lui Klaus Iohannis.